Explicațiile lui Pancu, după Dinamo – Poli Iași, 4-1: ”Cum să părăsesc corabia?!”

DSC_9302

Politehnica Iași a pierdut din nou în Liga 1, de data aceasta cu scorul de 4-1 în fața formației Dinamo București și se afundă tot mai mult în clasament.

”E dureroasă această înfrângere. Am mai văzut filmul ăsta. Total nemeritat, am controlat jocul mult timp. Lucrurile sunt simple: primul gol dintr-un corner acordat gratuit de noi, al doilea gol ca la antrenament…vedeți cum ies golurile lor. La 1-1, Platini trage în bară, vine Andrei și alunecă, se făcea 2-1 și eram aproape de victorie. Nu avem cum să cedăm, mai sunt două jocuri săptămâna asta. Perseverență, muncă și vom reuși. Greșelile astea personale vin din frică. După primele săptămâni am crezut că facem 3 puncte maximum, apoi am fost surprins în bine și acum iar au venit lucruri care duc la pierderea încrederii. Suntem într-o perioadă neagră! La capitolul șansă suntem zero! Nu voi părăsi corabia. Munca ne salvează pe toți. Vom face o analiză după ultima etapă, vom vedea bugetul, e nevoie de întăriri.”, a declarat Pancu la finalul partidei.

Etapa viitoare, ieșenii vor primi vizita formației Academica Clinceni.