Explicatiile autoritatilor despre pestii morti de la Belcesti: “Variatiile de temperatura si posibila viroza”

Având în vedere importanța acestei acumulări, constituind sursă de apă utilizată pentru obţinerea apei potabile destinate consumului uman, s-a impus stare de urgență, fiind întreprinse acțiuni de stopare a fenomenului și de identificare a cauzelor mortalității piscicole.

A.B.A. Prut-Bârlad precizează faptul că, având în vedere cele arătate mai sus, personalul specializat pentru monitorizarea resurselor de apă, inspectorii de gospodărire a apelor și personalul Laboratorului de Calitate a Apelor s-au deplasat imediat la fața locului, au efectuat verificarea locală și au prelevat probe de apă pentru efectuarea unor analize fizico-chimice.

În urma deplasării în teren s-a constatat prezența fenomenului de mortalitate piscicolă, aceasta fiind cauzată de variațiile de temperatură înregistrate într-un interval scurt de timp, acestea oscilând de la 7 grade C la 21 de grade, dar și posibilitatea unei viroze apărute la anumite specii de pești. Aceste oscilații de temperatură au determinat și descompunerea nămolului organic și a amoniului organic de pe fundul râului provenit anterior de la deversările de ape uzate din amonte.

Menționăm că, și pe acumulările Plopi și Cicadaia de pe raza comunei Belcești, jud. Iași, au fost observați pești morți plutind la suprafața apei. Pentru colectarea materialului piscicol afectat a fost prezent la fața locului personal de intervenție. De asemenea, au fost derulate in cursul zilelor de 30 aprilie și 1 mai 2019 proceduri specifice de monitorizare a zonei (lac și amonte) și de identificare a potențialelor cauze favorizante. (Comunicat de presa)