Exercițiu la stațiile de tratare și epurare a apei din Cătămărăști Deal și Dorohoi, mâine dimineață

WhatsApp Image 2021-09-15 at 12.29.29 (1)

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani desfăşoară, joi, 16 septembrie, începând cu ora 10.00, un exerciţiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren pentru limitarea şi înlăturarea efectelor unor situaţii de urgenţă de amploare produse la stațiile de tratare și epurare a apei din Cătămărăști Deal și municipiul Dorohoi, dar şi în zonele adiacente acestora.

Scenariul presupune producerea unui accident chimic în incinta Stației de tratare a apei din Cătămărăști Deal, precum și a unei explozii la centrala termică din același obiectiv, urmată de incendiu. Pentru salvarea persoanelor rănite vor interveni și alpiniștii din cadrul ISU Botoșani.

La Dorohoi, vor fi simulate intervenții de căutare – salvare a unor persoane surprinse de o explozie produsă la stația de biogaz, dar și de stingere a unui incendiu.

Exerciţiul urmăreşte testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, precum şi viabilitatea procedurilor şi planurilor de cooperare comune ale structurilor cu atribuţii în managementul tipurilor de risc.

Fiind abordate situații tactice de o complexitate ridicată, la acţiunile de intervenţie şi înlăturare a efectelor negative ale acestora vor participa forţe şi mijloace din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Botoșani și Suceava, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, UPU-SMURD, Direcției de Sănătate Publică, Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, Agenției de Protecție a Mediului Botoșani, dar și angajații S.C. NOVA APASERV S.A. Botoșani.

Cetățenii care locuiesc în apropierea celor două obiective trebuie să știe că este vorba de un exercițiu, iar siguranța acestora nu este pusă în pericol.