Eventuala criza a soferilor de la CTP, combatuta cu profesionisti din Republica Moldova

Primaria se asteapta la un exod al soferilor de la Compania de Transport Public in momentul deschiderii santierelor de pe A7, A8, Spitalul Regional de Urgenta si Salii Polivalente. Momentan se fac cursuri permanente pentru formarea conducatorilor auto iar la nevoie, cei de la mentenanta pot fi relocati profesional in cadrul companiei. Cu toate acestea, Mihai Chirica nu exclude varianta ca soferi profesionisti din Republica Moldova sa activeze la CTP Iasi.

Conducerea Companiei de Transport Public Iasi sustine ca nu exista o criza a soferilor atunci cand vor ajunge noile autobuze.

Cristian Stoica – Director CTP Iasi:Cu siguranta ca va avea cine sa conduca, noi facem o formare continua la scoala de soferi pentru formarea conducatorilor auto. Sa nu uitam ca aceste autobuze vechi care au norma de poluare Euro 3, Euro 4 vor fi retrase deci ca atare nu cred ca vor fi probleme cu soferii care vor conduce aceste autobuze”.

Mihai Chirica vorbeste despre o posibila relocare profesionala a celor de pe mentenanta, din moment ce majoritatea mijloacelor de transport vor fi noi. Conducerea Primariei este constienta ca multi soferi vor pleca pentru salarii mai mari dupa ce vor fi deschise santierele autostrazilor si celorlalte proiecte de infrastructura.

“Exista riscul sa apara si o sincopa la nivelul soferilor pentru ca se vor deschide santierele de pe autostrada. Ganditi-va ca lucrarile la A7 si A8 va insemna transportul a milioane de tone de ceva, agregate, pamant, asfalturi si toate acestea se fac prin transport auto si va lua si din soferii nostri profesionisti, stim asta si este un factor de risc pe care il avem in calcul inclusiv pe celelalte investitii mari care se vor derula in Iasi, ma refer la SRU si Sala Polivalenta“, a spus Mihai Chirica.

Edilul crede ca una dintre solutiile pe care le poate aplica CTP Iasi este cooptarea soferilor profesionisti din Republica Moldova care nu detin cetatenia romana.

Avem soferi profesionisti in Republica Moldova pentru cei care nu sunt cetateni ai Romaniei in momentul de fata si poate fi echivalat permisul de conducere. Am cerut de-a lungul timpului o solutie ca permisul de categorii profesioniste sa poate fi echivalat sa se poata conduce si pe teritoriul Romaniei pentru cetatenii din Republica Moldova care nu au cetatenie romaneasca pentru ca acolo treaba este foarte simpla si nu exista niciun impediment“, a completat Mihai Chirica.

Soferii profesionisti sunt la mare cautare pe piata muncii din Romania. Cei mai buni au plecat in strainatate fiind implicati in transportul international dupa ce au fost atrasi de salariile ridicate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *