EVENIMENT INTERNAȚIONAL DE AMPLOARE LA IAȘI

Investiții în sănătatea orală

Sharing is caring!

În perioada 10-12 mai, Asociaţia Dentară Română pentru Educaţie (ADRE) și Asociaţia Societatea Română de Reabilitare Orală (ASRRO) organizează la Iași Congresul Societăţii Balcanice de Stomatologie (BaSS).
Tematica principală abordată în această ediție: MEDICINA DENTARĂ A TÂNĂRULUI ÎN RAPORT CU CEA A PACIENTULUI VÂRSTNIC 700 de participanţi din peste 20 de țări , 500 de lucrări ştiinţifice, expoziţii de aparatură și echipamente medicale de specialitate, conferinţe și sesiuni știinţifice, toate aceste manifestări se vor desfăşura sub egida celei de-a 23-a ediţii a Congresului Societăţii Balcanice de Stomatologie (BASS).

Este pentru a patra oară când acest congres are loc in România, dar pentru prima dată când Iaşul este gazda unui eveniment reper pentru lumea medicală din Europa.
Lucrările congresului se vor desfăşura la Palas Hall în perioada 10-12 mai, iar ceremonia de deschidere va avea loc joi, 10 mai 2018, de la ora 17:00, la Teatrul Național „Vasile
Alecsandri” din Iaşi.
„Această întâlnire marchează un moment important în evoluţia Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie şi a Facultăţii de Medicină Dentară, sub egida interdisciplinarităţii şi avangardei. Alegerea temei Congresului nu este întâmplătoare: practica medicinei dentare ridică probleme particulare în tratamentul pacienţilor tineri sau vârstnici, ce reprezintă polii prioritari ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii enunţaţi în 2017 la Tokio, deschizând o arie largă de tematici pentru dezbaterile din domeniu. Reuniunea BaSS va aduce oraşul Iaşi în centrul comunităţii ştiinţifice dedicate studiului progreselor din medicina dentară. Distinşi speakeri din întreaga lume vor oferi cele mai recente actualităţi în domeniile clinice şi fundamentale, care acoperă o gamă largă de subiecte", subliniază Prof. Univ. Dr. Norina Forna, Preşedinte al Congresului, Preşedinte ales al Societăţii Balcanice de Stomatologie şi Decan al Facultăţii de Medicină
Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi.

Manifestările Congresului vor avea un caracter interdisciplinar, adresându-se atât practicienilor, medicilor stomatologi, cât şi specialiştilor din domeniul medical, tinerilor medici rezidenţi şi studenţi.

Despre Societatea Balcanică de Stomatologie (BaSS) A fost înființată în anul 1996 și este una dintre cele mai importante organizaţii profesionale în domeniul stomatologiei din ţările balcanice. România a preluat pentru prima oară preşedinţia Congresului în anul 2012, iar în 2018 pentru a doua oară. BaSS este afiliată la Federaţia Dentară Internaţională (FDI), aceasta fiind la rândul ei cea mai mare structură mondială în domeniul stomatologiei. Este forumul reprezentativ pentru mai mult de 1 milion de medici stomatologi din lumea întreagă şi cuprinde circa 200 de asociaţii internaționale ale medicilor dentişti din peste 130 de ţări. FDI  respectiv ADEE (Asociaţia Dentară Europeană pentru Educaţie) vor fi reprezentate la Iaşi la cel mai înalt nivel prin participarea unor lideri mondiali de opinie în domeniul stomatologiei: President BaSS- Prof. Argirios Pissiotis, FDI-Councilor-Prof. Nikolai Sharkov, Past President Patrik Hescot, President ERO- Anna Lella,
Director for African Region of FDI- Prof. Koffi Yolande, ADEE- Quality and Education Comitee- Prof. Rui Amaral Mendes, Presedintele IADS- Andrey Baltaev si Presedintele YDW-Magdalena Wilczack.

În cadrul congresului vor fi dezbătute și enunţate politici de sănătate privind internaţionalizarea practicii medicale stomatologice.
Board-ul și Consiliul BaSS, precum și Consorțiul Decanilor Facultăților de Medicină Dentară din România și restul țărilor balcanice (care se va constitui cu prilejul acestui Congres) își vor stabili direcțiile viitoare de activitate.

Organizatorii îşi propun ca ediţia din acest an, găzduită pentru prima dată de Iași, să rămână un reper în istoria BaSS şi a evenimentelor ştiinţifice din România, oferind practicienilor din întreaga lume o ocazie ideală de a continua procesul formativ de performanţă, racordându-se astfel la ultimele noutăţi din practica medicală. Programul complet al manifestărilor pentru întreaga perioadă de desfășurare a evenimentului se poate aceesa aici: http://www.e-bass.org/23rdcongress/program/Program%20BaSS%202018.pdf

Congresul Societăţii Balcanice de Stomatologie (BaSS) este organizat de Asociaţia Dentară Română pentru Educaţie (ADRE) și Asociaţia Societatea Română de Reabilitare Orală (ASRRO).

Parteneri

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa" din Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi Academia Română, Academia de Ştiinţe Medicale din România, Academia Oamenilor de Ştiinţă
din România Federaţia Dentară Internaţională Organizaţia Regională Europeană a FDI (ERO), Organizaţia Regională Africană a FDI (ARO) Congresul Internaţional de Implantologie Orală (ICOI), Centrul German pentru Implantologie Orală (DZOI), Asociaţia Europeană a Studenţilor Dentişti (EDSA), Young Dentists Worldwide (YDW) Societatea Medicilor şi Naturaliştilor (SMN), Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România (AMSPPR) Uniunea Naţională a Asociaţiilor Stomatologice (UNAS) Colegiul Medicilor Dentişti Romania si CMD Iasi

Sponsori:Durr Dental, Blend a med, Antibiotice SA, Poka ,Kerr Dental, Megagen, Biotec,htp Medical,BTK,Medica Z3, TAG,Dentstore,Italtrade, Liarmed.

shares