Europarlamentarul ieșean Cătălin Ivan a pus gând rău PSD-ului

foto_Catalin_Ivan

Unul dintre opozantii lui Liviu Dragnea trece la masuri extreme fata de partidul din care face parte. Dupa 15 ani petrecuti in PSD, ieseanul a hotarat sa ceara excluderea gruparii politice din Alianta Progresista a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European. Catalin Ivan sustine ca generatia sa nu a reusit sa reformeze partidul din interior dar incearca sa o faca din exterior. Gestul europarlemantarului vine dupa o serie de consultari cu alti colegi din Parlamentul European.

“Am decis să mă angajez total în blocarea acestei structuri mafiote, antiromâneşti, antidemocratice şi total aservite intereselor personale ale unui singur om. O fac cu conştiinţa împăcată că am facut tot ce a depins de mine, din interior, ca să nu se ajungă aici. Nu am putut din interior, am datoria de a face tot ce-mi stă în putere din afara sa. Voi înainta conducerii Grupului un dosar complet cu acţiunile acestui grup infracţional pus în apărarea corupţilor şi voi obţine sprijinul colegilor de bună credinţă din celelalte delegaţii naţionale. Dacă socialiştii europeni nu se dezic de Dragnea şi de partidul lui, atunci alegerile de anul viitor nu sună bine deloc”, a precizat Catalin Ivan pe pagina sa de Facebook.

Referitor la protestele din data de 10 august, Ivan sustine ca Romania a fost la un pas de dictatura dar planurile lui Liviu Dragnea au fost dejucate de protestatari corecti care i-au protejat pe jandarmi, au refuzat conflictul cu foretele de ordine si s-au dezis de actele de huliganism.

“Acest partid care poartă doar numele de PSD dar nu mai este decât o stuctura mafiotă în subordinea lui Dragnea trebuie oprit cu orice preţ. Izolarea sa pe scena politică şi scoaterea instituţiilor statului de sub influenţa lui trebuie să fie prioritate pentru orice politician responsabil…Scenariul era gândit astfel încât să rezulte mult mai multe victime, inclusiv din rândul jandarmilor, astfel încât Dragnea să poată instaura un regim autoritar.

Calitatea oamenilor din piaţă le-a stricat planurile”, a completat Ivan.