Eșec major la Ministerul Transporturilor pentru trenuri noi: Contractul semnat cu PESA (Polonia) pentru 62 de trenuri de scurt parcurs va fi anulat

Contractul de peste 3 miliarde lei semnat în ianuarie 2024 cu PESA (Polonia) pentru 62 de trenuri noi de scurt parcurs va fi anulat. Curtea de Apel București a admis contestația Alstom (Franța), la fel cum s-a întâmplat și la contractul pentru alte 20 de trenuri de lung parcurs. După ce primește decizia CAB, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) urmează să decidă dacă se dispune suspendarea sau anularea contractului.

Eșec major la Ministerul Transporturilor pentru trenuri noi: Contractul semnat cu PESA (Polonia) pentru 62 de trenuri de scurt parcurs va fi anulat

Practic, în acest moment, ARF rămâne doar cu contractul pentru 37 de trenuri noi de lung parcurs de la Alstom (primul tren, în teste la Făurei, fiind estimat să intre în circulație de-abia la toamnă). Ministerul Transporturilor, prin ARF, a semnat contractul cu PESA după decizia favorabilă a CNSC, legislația obligând la atribuirea contractului, după cum Economedia a explicat aici. Este una dintre situațiile destul de rare în care instanța NU menține decizia CNSC.

Curtea de Apel București a avut termen vineri, 5 aprilie, iar luni, 8 aprilie, a fost publicată decizia:

„Solutia pe scurt: Admite in parte plangerea Alstom Transport S.A.. Modifica Decizia atacata, in sensul ca admite in parte contestaţia formulată de Alstom Transport S.A. si, in consecinta: – anuleaza in parte: (i) Comunicările privind rezultatul procedurii, respectiv Adresa nr. 7616/ 30.10.2023 privind comunicarea rezultatului Procedurii de atribuire – Lotul 1, a Adresa nr. 7618/30.10.2023 privind comunicarea rezultatului Procedurii de atribuire – Lotul 2 şi Adresa nr. 7620/30.10.2023 privind comunicarea rezultatului Procedurii de atribuire – Lotul 3, precum si (ii) Raportul procedurii nr. 7612/27.10.2023 aferent Lotului 1, Raportul procedurii nr. 7613/27.10.2023 aferent Lotului 2 si Raportul procedurii nr. 7614/ 27.10.2023 aferent Lotului 3, in ceea ce priveste evaluarea ofertei PESA; – obliga Autoritatea contractanta la reevaluarea ofertei depuse de POJAZDY SZYNOWE PESA BYDGOSZCZ S.A., conform motivelor expuse in considerentele prezentei hotarari. Respinge plangerea POJAZDY SZYNOWE PESA BYDGOSZCZ S.A., ca neintemeiata. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 05.04.2024” se arată în decizia instanței pe care a consultat-o Economedia.

Reamintim că valoarea totală a proiectului este cuprinsă între 3.237.711.753 și 4.150.288.451 lei, fără TVA, împărțită pe trei loturi, și anume:

Lotul 1 – 20 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele București N – Ploiești S – Adjud, Iași – Pașcani – Suceava, Bacău – Pașcani, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1.044.933.546 și 1.339.823.526 lei, fără TVA;

Lotul 2 – 23 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele Brașov – Gheorgheni, Arad – Timișoara – Caransebeș, Huedin – Cluj – Bistrița, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1.208.571.156 și 1.554.592.210 lei, fără TVA;

Lotul 3 – 19 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele București N – Ploiești V – Brașov, București N – Roșiori, București N – București Obor/Fundulea, Constanța – Fetești, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 984.207.051 și 1.255.872.715 lei, fără TVA. Durata contractelor aferente loturilor atribuite va fi de 221 – 222 luni, în funcție de lotul atribuit. De asemenea, menționăm că potrivit art. 22 din H.G. nr. 1453 din 8 decembrie 2022 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada decembrie 2022-11 decembrie 2032 în transportul feroviar public de călători, ramele achiziționate sunt puse la dispoziția operatorilor de transport feroviar de călători, în conformitate cu prevederile Metodologiei de alocare a materialului rulant nou achiziţionat”, a transmis ARF.

Decizia CAB:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *