Episcopul Hușilor, ironic: ”Apostolii lockdown-ului nu o vor putea carantina vreodată pe Sfânta Parascheva”

_114178954_gettyimages-481688233

Părintele Episcop Ignatie al Huşilor a ironizat, vineri, decizia autorităţilor de a interzice parţial pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi, afirmând că Sfânta Parascheva „nu poate fi vreodată carantinată”. Virusul stă la pândă “satisfăcut, încrezător şi dornic să-i înşface doar pe cei care sunt creştini ortodocşi şi fără buletin de Iaşi”, se arată într-un mesaj al ierarhului publicat pe site-ul Episcopiei Huşilor.

“Identitatea unui om – cea din buletin, care acum se năpusteşte asupra sufletului din tine – poate deveni subiect de suspiciune, asuprire şi gâlceavă, exact ca în vremea totalitarismului ateu-comunist. Că restricţiile trebuie înăsprite, cu vădită consecvenţă, doar de sărbătorile creştine, ca nu cumva virusul, care are o preferinţă obsesivă şi compulsivă pentru mediul religios, să se multiplice vertiginos”.

În concluzie, Episcopul Huşilor le mai transmite decidenţilor: “Să nu îşi închipuie apostolii lockdown-ului că o vor putea carantina vreodată pe Sfânta Parascheva. Ea este ferecată în biserica sufletului fiecărui moldovean, al fiecărui român, care a adăstat, smerit şi liniştit, la racla moaştelor ei, primind ajutor, binecuvântare, imbold spre bunătate şi dragoste, şi mireasmă de sfinţenie”.