Elicopterul SMURD a intervenit la o altitudine de 1100 metri pentru o pacienta cu arsuri

elicopter smurd1

În aceasta dupa amiaza un echipaj medical de la Brașov a intervenit de urgență în localitatea Măgura Branului, la o altitudine de 1100 metri, pentru salvarea unei femei în vârstă de 60 de ani, aflată în stare gravă, cu arsuri pe 20% din suprafața corporală.

Intervenția a prezentat un grad de dificultate ridicat din cauza zonei în care se afla persoana, greu accesibilă structurilor tereste de intervenție, și a afecțiunilor suferite, victima fiind intubată și ventilată mecanic de echipa medicală de la bordul elicopterului SMURD.

Echipajul a reușit să o transfere în siguranță, în 10 minute, medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, pentru a putea beneficia de asistență medicală complexă și tratament de specialitate.

Echipajele de zbor SMURD au reușit să salveze 11 persoane aflate în dificultate, la nivel național, in prima zi a anului.