Elevii FEG în platoul TeleM

WhatsApp Image 2022-11-24 at 21.22.07

Cursanții Școlii Postliceale FEG au avut parte de activități inedite în cadrul Săptămânii Europene a Competențelor Profesionale 2022. Ajuns la ediția a șasea, programul de activități intitulat „Punți între școală și piața muncii” a urmărit creșterea atractivității învățământului tehnic și profesional prin promovarea de exemple de bune practici mediul de afaceri și educație, cât și de inițiative punctuale din cadrul organizațional al FEG Iași. Astfel, 22 de cursanți ai școlii Postliceale FEG au avut ocazia de a vizita postul de televiziune TeleM, unde au aflat din secretele profesiei de jurnalist.

Curioși și plini de emoție, cursanții Postlicealei FEG au pășit timizi în spatele camerelor TeleM, unde au aflat cum se realizează o știre, cum se moderează o emisiune, dar și cum se montează un produs media.

„A fost o experiență nouă. Chiar mi-a plăcut. M-a atras! Acele bannere care sunt puse deasupra filmării mi s-au părut foarte interesante, nu știam că este așa de ușor.

Reporter: Ți-ar plăcea să lucrezi ca reporter sau în spatele camerelor?

Cursant: În spatele camerelor.” ne-a povestit Radu Răzvan Costin, cursant al Postlicealei FEG Iași.

„A fost o experiență frumoasă pe care nu am mai întâmpinat-o niciodată și pot spune că am învățat o grămadă de chestii în ziua aceasta. Cred că ar fi interesant în acest domeniul, dar mai mult în spatele camerelor, deoarece eu sunt o fire emotivă.” ne-a mai spus Cugeanu Eusebiu, cursant al Postlicealei FEG Iași.

Săptămâna europeană a competențelor profesionale este o inițiativă a Comisiei Europene având ca scop creșterea atractivității educației și formării profesionale şi promovarea acestuia prin acţiuni menite să demonstreze că această formă de învatamant este o prima optiune si nu o varianta de rezerva pentru elevi si familiile acestora. La activitățile pregătite de școala FEG au participat 400 de cursanți și cadre didactice.