Elevii din Iași, invitați într-o competiție inedită: ”Vânătoare de comori, cu tematică financiară”

Scoala de Bani si Scoala de Valori lanseaza FLiPiada

Cu ocazia săptămânii educației financiare, Global Money Week, Școala de Bani și Școala de Valori lansează FLiPiada, o competiție online de tip “vânătoare de comori”, cu tematică financiară, adresată copiilor cu vârste între 7 și 14 ani din întreaga țară. Participarea este gratuită, singura condiție de îndeplinit la înscriere este ca aceștia să fi luat parte până acum la atelierele gratuite de educație financiară FLiP – Școala de Bani pe Roți.

Competiția se va desfășura în perioada martie – iunie 2021, iar participanții vor fi împărțiți în două grupe de vârstă: Detectivii (7-10 ani) și Exploratorii (11-14 ani). Înscrierile pentru prima grupă vor începe pe 22 martie, iar pentru cea de-a doua pe 25 martie. Cei care se înscriu mai repede, pe durata Global Money Week (22-28 martie), vor primi puncte suplimentare.Elevii interesați trebuie să intre pe website-ul Școlii de Valori – https://escoaladevalori.ro/flipiada, să-și facă un cont și să treacă de etapa de verificare a participării la atelierele FLiP.

„Camionul de educație financiară FLiP și-a continuat drumul către copii și în pandemie, dar, de data aceasta, în online. Pentru că interesul a fost foarte mare și copiilor le place să învețe despre bani, ne-am gândit să mai adăugăm o provocare, una care se lasă și cu recompense! Sperăm că o se distreze în timp ce rezolvă provocările competiției și că o să se bucure de premii aplicând din lucrurile învățate“, spune Nicoleta Deliu Pașol, coordonator Școala de Bani.

Pe parcursul FLiPiadei, participanții se vor organiza în echipe și vor parcurge mai multe etape ce presupun rezolvarea unei serii de exerciții și scenarii.  Aceștia se vor folosi de cunoștințele dobândite în  atelierele de educație financiară. Obiectivul Detectivilor și Exploratorilor este să strângă cât mai multe puncte, FLiPcoins, moneda jocului, iar în finală se vor califica primele 25 de echipe din fiecare categorie, în funcție de punctajul obținut.

Pentru a răsplăti eforturile participanților („vânătorilor”), competiția va avea următoarele premii:

Premii pentru participanții din categoria de vârstă 7 – 10 ani:

  • Premiul I – cont de economii BCR în valoare de 4.000 lei
  • Premiul al II-lea – cont de economii BCR în valoare de 2.000 lei

Premii pentru participanții din categoria de vârstă 11 – 14 ani:

  • Premiul I – cont de economii BCR în valoare de 6.000 lei
  • Premiul al II-lea – cont de economii BCR în valoare de 3.000 lei

Toți cei care se califică în etapa finală vor beneficia de premii de participare: pușculițe, exemplare ale cărții Școala Banilor Bine Crescuți și ateliere de valori personale.

„Pentru prima dată, copiii și tinerii participanți la atelierele noastre de educație financiară au ocazia să continue experiența educațională, găsindu-se în postura de a-și verifica și pune în practică cunoștințele despre bani. Jocurile de pe parcursul concursului FLiPiada îi vor aduce pe micii noștri participanți în postura de oameni mari, care vor experimenta ce înseamnă să deții un buget limitat, să fii nevoit să iei decizii în ceea ce privește cheltuielile și ce consecințe au aceste decizii asupra fiecărui membru al familiei. Ne place să spunem că la atelierele FLiP, Școala de Bani pe Roți, am plantat o sămânță în conștiința fiecărui participant care să îl ajute să devină un viitor adult responsabil financiar, iar prin concursul FLiPiada ajutăm această sămânță să crească și să se dezvolte“, spune Loredana Dinu, Manager de Proiect FLiP – Școala de Bani pe Roți, Asociația Școala de Valori.

FLiP, Școala de Bani pe Roți este un proiect al Băncii Comerciale Române, derulat în parteneriat cu Școala de Valori, prin care Școala de Bani devine o caravană educațională la bordul unui camion modular. După debutul pandemiei, Școala de Bani pe Roți a trecut în online și îi invită pe toți profesorii și părinții să îi înscrie pe copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani la atelierele gratuite de educație financiară, susținute acum în mediul virtual.

Cei interesați să participe la FLiPiada sau să afle mai multe informații sunt invitați să intre pe site-ul Școlii de Valori:  https://escoaladevalori.ro/flipiada/.