Elevii de la o școală din Fălticeni învață ca în străinătate. Profesorii folosesc la ore o tablă inteligentă și aplicații pentru pronunția corectă a cuvintelor în engleză

Colegiul „Nicu Gane” din Fălticeni, județul Suceava are o sală specială cu tot felul de echipamente digitale, de la o tablă inteligentă cu mai multe aplicații, un smart TV, un videoproiector, sistem audio de înaltă fidelitate, imprimantă multifuncțională, laptop, tabletă grafică și un whiteboard.
„Ne-am apucat în octombrie 2021. După ce s-a decis redeschiderea școlilor mi s-a părut că trebuie să acordăm o atenție un pic altfel mediilor educaționale și poate adecvării lor la nevoile elevilor. Știți cum sunt școlile din România, nu sunt clase de genul acesta foarte multe, de aceea a început ca o provocare. Am pornit de la ideea să schimbăm parchetul, în clasa unde sunt dirigintă, a V-a. Apoi m-am apucat să scriu proiecte, să apelez la oamenii de afaceri din România și am avut un succes”, a povestit profesoara de engleză Dana Anton pentru Școala 9.
O oră de engleză trebuie să implice toți copiii, spune profesoara. Au o aplicație pe tabla interactivă, copiii vin pe rând, pronunță la microfon cuvinte sau fraze și aplicația le arată cât la sută au pronunțat corect și le dă șansa să mai încerce o dată. Apoi ei pot schimba tot felul de imagini, adaptate pentru un anumit context creat de aplicație, pentru a arăta că știu sensul unor cuvinte. În pauze, folosesc tableta grafică și desenează, iar la partea de „reading” a predării limbii engleze au șansa de a asculta pronunția unui vorbitor nativ și de a interacționa cu acesta.