TeleM Regional TeleM Regional
08 Mar 2026
  • ACASĂ
  • DESPRE
  • ȘTIRI
  • EMISIUNI
    • Invitatul Jurnalului
    • Top Sport
    • Opinii economice
    • La pas, prin județele Moldovei
    • În culise
    • Școală și sănătate
    • IT Zone
    • Idei pe contrasens
    • Drumul spre succes
    • Analiza
    • Linia întâi
    • Lecția de Business
    • Extemporal la democrație
    • Agroștiința
    • Ferestre către suflet
  • ECHIPA
  • COD DEONTOLOGIC
  • LIVE
  • CONTACT
Articole recente
VIDEO! Fermierii s-au săturat de minciunile lui Costel Alexe: „Aveți un mesaj de dat politicului, nu nouă”
By TeleM Regional
Social-democrații ieșeni cer modernizarea urgentă a drumului județean DJ282E Mădârjac – Bojila
By TeleM Regional
Primăvară timpurie în România: temperaturile urcă până la 18°C, ploile rămân rare
By TeleM Regional
Scenariu exploziv la Palatul Buckingham: abdicarea regeleui Charles al III‑lea ar fi deja decisă
By TeleM Regional
Vești excelente de la astrologi: 4 zodii intră într-o perioadă de noroc și împlinire
By TeleM Regional
8 Martie în lume și în România: istoria și semnificația Zilei Internaționale a Femeii
By TeleM Regional
România, încă atractivă pentru investitori. Moody’s avertizează însă: deficitul trebuie redus
By TeleM Regional
Fostul şef al Vămii Constanţa, arestat preventiv. 350 de euro mită pentru fiecare container importat în port
By TeleM Regional
Alexandru Nazare, accident în Capitală. Două persoane la spital, după ce ministrul nu ar fi acordat prioritate
By TeleM Regional
Americanii au început să folosească baze militare britanice împotriva Iranului
By TeleM Regional
CNAIR şi Consiliul Judeţean Galaţi vor finanţa construcţia a două noi poduri peste râul Siret
By TeleM Regional
Adrian Florin Boca a fost ales președinte al Organizației Municipale PSD Iași
By TeleM Regional
Alegeri interne PSD Iași: Florin Boca vrea reorganizarea filialei
By TeleM Regional
Incendiu la un adăpost de animale din Plugari: pompierii au mers pe jos aproape 2 km pentru a ajunge la foc
By TeleM Regional
Două tipuri de pâine Vel Pitar, retrase din magazine după descoperirea unor bucăți de plastic
By TeleM Regional
Doi giganți energetici, plan uriaș pentru România: Vor rezolva una dintre marile slăbiciuni ale României
By TeleM Regional
ȘtiriUltima oră

El este preotul care îi scoate pe botoșăneni din iadul viciilor. ”Apelează la ele oamenii care au o suferință lăuntrică și care se află în căutarea fericirii”

TeleM Regional
22 noiembrie 2023 4 Min Read
24 0

La Botoşani, echipa formată din trei oameni s-a pus deja în slujba celor aflaţi în suferinţă şi vor să se vindece de anumite patimi, precum jocurile de noroc, consumul de droguri şi/sau alcool.

În incinta sediului Protopopiatului Botoşani a fost inaugurat, recent, Centrul de consiliere și tratare a adicțiilor „Sfântul Andrei”.

„Această lucrare are în spate gândul și experiența părintelui Iulian Negru (din Iași, nota red.) care se află în acest domeniu de peste 20 de ani. Părintele Negru a pornit la drum din dorința unei pastorații care să se îndrepte și spre persoanele aflate în astfel de suferințe, dar care nu au un răspuns concret asupra dependenței lor în sensul vindecării. Acestei lucrări ne-am alăturat și noi din dorința de a ajuta și de a fi de folos. Iar dorința s-a concretizat de curând prin deschiderea Centrului de zi de la Botoșani, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan”, a spus pentru Ziarul Lumina pr. Andrei Manolea, directorul Centrului de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții „Sfântul Andrei” Botoșani şi consilier în adicţii.

Centrul își desfășoară activitatea în regim de zi și oferă servicii de consiliere individuală și terapie de grup pentru persoanele dependente şi familiile lor, dar şi servicii de consiliere a părților terțe implicate, respectiv cadre didactice, clerici, părinți sau aparținători.

Puterea exemplului

La Botoşani, echipa formată din trei oameni s-a pus deja în slujba celor aflaţi în suferinţă şi vor să se vindece de anumite patimi, precum jocurile de noroc, consumul de droguri şi/sau alcool. Iar aceştia nu sunt puţini şi provin nu doar din Botoşani, ci şi din alte oraşe ale ţării şi chiar din străinătate.

„Putem spune că centrul a început să funcționeze înainte de a fi deschis, deoarece se ştia despre această inițiativă şi câteva persoane apelau deja la serviciile noastre. Însă odată cu deschiderea oficială și diseminarea informației pe rețelele de socializare, tot mai multe persoane au început să sune și să ceară ajutor. Avem persoane care au sunat de la București, Galați, chiar și din Germania”, spune părintele Manolea.

În centrul de la Botoşani îşi desfăşoară activitatea, în calitate de voluntar, Andrei-Cristian Bucşă, un tânăr inginer care s-a luptat ani la rând cu dependenţa de jocuri de noroc şi, care, după cum singur a spus, a reuşit pentru că a avut voinţă şi s-a lăsat în mâinile lui Dumnezeu.

„Este un lucru minunat să lucrez cu oameni cărora le pot fi de folos. «Dăruind, vei dobândi», îndemna părintele Nicolae Steinhardt, iar eu încerc să urmez acest cuvânt atât de frumos pentru că, lucrând cu cei care ne solicită ajutorul, îmi (re)încarc și eu bateriile şi mai pun câte o cărămidă la recuperarea mea. Persoanele măcinate de adicţii au nevoie, la un moment dat, de anumite certitudini. Iar eu mă ofer ca exemplu, în carne și oase, şi le spun aşa: dacă eu am reușit după șapte ani de consum compulsiv de jocuri de noroc (între anii 2010 şi 2017) şi cu patru tentative de sinucidere, să am astăzi, 6 noiembrie 2023, 6 ani, 4 luni şi 25 de zile de abstinenţă senină, înseamnă că se poate și că programul funcționează. Îi încurajez pe toţi că se poate, trebuie doar să aibă încredere în ei şi credinţă în Dumnezeu; și dacă vor urma sugestiile şi recomandările specialiştilor, vor reuși și ei, la fel cum am reușit și eu”, a spus pentru sursa citată Andrei Bucşă, care acum este soţ şi un tată fericit.

Dependenţa şi relația defectuoasă părinte-copil

În înțelegerea lumii de astăzi, spune părintele Manolea, adicția este categorisită „în funcție de gravitatea efectelor sociale pe care le produce”, însă, din punctul de vedere al terapeuţilor şi consilierilor în adicţii, „toate dependenţele sunt grave”.

„În lipsa unei relații vii, autentice şi personale cu Dumnezeu, omul ajunge să trăiască un vid existențial pe care va încerca să-l umple sau să-l «adoarmă» cu diferite substanțe sau comportamente care duc la dependență și sunt distructive. Apelează la ele oamenii care au o suferință lăuntrică și care se află în căutarea fericirii. De fapt, adicția este un simptom al adevăratei boli care este profund lăuntrică și care apare din cauza faptului că Dumnezeu lipseşte din viața acelei persoane”, subliniază pr. Andrei Manolea.

În ultima perioadă au fost mediatizate tot mai multe cazuri de adolescenţi şi tineri care consumă droguri şi ajung, inevitabil, să săvârşească anumite fapte, mai grave sau mai puţin grave, care îi afectează atât pe ei, cât şi pe cei din jurul lor. În aceste condiţii, familia doreşte şi încearcă să-i ajute, însă de multe ori are şi ea nevoie de sprijin.

Părintele Manolea subliniază că, în situaţiile când există deja un consum, este foarte important ca „familia să apeleze cât mai repede la ajutor de specialitate, la un consilier în domeniul adicțiilor, un preot sau un centru de zi pentru consilierea și tratarea persoanelor afectate de adicții așa cum am deschis și noi la Botoșani”.

Pe de altă parte, pentru a nu se ajunge la consum, trebuie pus mare accent pe prevenţie.

 „Din păcate, în ultima perioadă se constată o amplificare a consumului de droguri în rândul tinerilor. Iar această amplificare este o consecință a unui cumul de factori prezent astăzi în societate: acces facil la substanțe, anturajul şi lipsa acțiunilor de prevenție din școli, care să atragă atenția asupra pericolului la care poate fi supusă o persoană dacă începe consumul. Nu în ultimul rând, relația defectuoasă părinte-copil poate fi un factor decisiv. De aceea, fiecare părinte trebuie să fie atent la conflictele interioare prin care trece copilul său, mai ales în perioada adolescenței, să-i arate că-i este aproape în orice situație, că-i este prieten și nu judecător. Să comunice deschis şi să-i cunoască pe cei cu care intră copilul în contact, respectiv prieteni şi colegi de şcoală”, mai subliniază pr. Andrei.

About The Author

TeleM Regional

See author's posts

Share Article

TeleM Regional

Previous Post

Acte adiționale pentru șapte proiecte de creștere a eficienței energetice a clădirilor publice din Suceava, semnate la București

Next Post

Muzeul de Istorie Naturală din Iași va fi redeschis în 24 Ianuarie, după ce a trecut printr-un proces de modernizare

TeleM Regional TeleM Regional

Despre noi

Suntem Tele M Iasi Regional, primul post privat de televiziune din Iaşi, înfiinţat în anul 1991.

Categorii știri

  • Local
  • Actualitate
  • Politic
  • Economic
  • Extern

Categorii știri

  • Sport
  • Cultură
  • Sănătate
  • Educație
  • Lifestyle

Contact

Telefon:

0332444451

E-mail :

office@telem.ro

Follow Us