El este ieșeanul care a salvat nouă pacienți cu COVID-19, după ce a donat de trei ori plasmă

Sharing is caring!

Un bărbat din Iaşi este salvatorul a nouă pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, după ce a donat plasmă de trei ori după vindecare.

Cadrele medicale de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi au rămas impresionate de gestul bărbatului care a donat de trei ori plasmă convalescentă COVID-19, în intenţia de a veni în sprijinilor celor care trec prin experienţa pe care chiar el a trăit-o.

El a donat câte 600 de mililitri de plasmă convalescentă Covid-19 la fiecare vizită, unităţile recoltate ajutând astfel la salvarea a nouă bolnavi aflaţi în stare critică.

Reprezentanţii Centrului de Regional de Transfuzie Sanguină din Iaşi au lăudat iniţiativa bărbatului şi au îndemnat cât mai multe persoane să-i urmeze exemplul.

„Mulţumim donatorului de plasmă convalescentă COVID-19 care s-a prezentat astăzi pentru a treia oară la CRTS Iaşi dorind să salveze cât mai multe vieţi. Beneficiind de un titru foarte bun de anticorpi anti SARS- Cov2, domnul a revenit donând de fiecare dată câte 600 ml de plasmă, iar cele 6 unităţi de câte 200 ml obţinute la donările anterioare au fost deja administrate. Donarea de azi va face posibilă salvarea altor vieţi, în total 9. Vă mulţumim şi sperăm ca exemplul dumneavoastră să fie urmat de toţi cei care pot şi vor să ni se alăture”, au spus reprezentanţii Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Iaşi.

shares