Ediția a II-a a Festivalului „Romanian Creative Week”

A început cea de-a două ediție a celui mai important eveniment din țară dedicat industriilor creative românești. Acesta se va desfășura până pe 30 mai, în mai multe locații din municipiul Iași. Romanian Creative Week, vine anul acesta cu o arie vasta de prezentare și de exploatare a creativității prin expoziții indoor si outdoor, concursuri și intervenții arhitecturale, evenimente de new media, provocări de realitate augmentată și imersiuni în realități virtuale, workshopuri, show-uri de moda.
Ediţia de anul acesta a festivalului și-a dublat timpul de desfăşurare, de la cinci zile la zece zile, iar cele patru expoziţii câte erau anul trecut, s-au multiplicat ajungându-se la 20 de expoziţii şi instalaţii. Astfel, printre zecile de locații în care se vor desfășura evenimentele se numără și râul Bahlui, pe lângă facultăţile de Construcţii şi Arhitectură, Palat, bulevardul Ştefan cel Mare, si Palatul Braunstein. În Piaţa Unirii a fost montată o instalaţie semnată de un artist ucrainean, iar curioșii vor putea admira galeriile de pe strada Lăpuşneanu. Apoi ieșenii vor putea urca în Copou, unde se va desfășura cea mai mare expoziţie de new media.
„Eu cred că va fi, nu spectaculos, ci super spectaculos, scena este imensă. Andrei Cozlaș și cu echipa lui de 5 DJ, ne-au pregătit o mulțime de vizualuri care să ne introducă într-o catedrală virtuală a viitorului. Va fi multă distracție. Începem cu distracție, începem în primul rând să ne întâlnim, să ne cunoaștem să socializăm și să ne simțim bine împreună. Cred că merităm cu toții după anii de pandemie și după nenorocirea de la graniță, un pic să tragem o gură de aer curat, de prieteni alături, să schimbăm vorbe în realitate și nu doar pe telefoane. Cred că toți avem nevoie de lucrul acesta și sper ca Iașul și toată țara să se bucure”, a declarat Irina Schrotter, preşedintele Federaţiei Patronatelor Industriilor Creative.
Timp de 10 zile, Iașul se va transforma într-o platformă care va aduce împreună tineri, experți și antreprenori ai industriilor creative, pentru a chestiona stereotipuri, a descoperi ce trebuie schimbat și a trece dincolo de locuri comune.
„Vă invităm la expoziția Sincronia, de la Baia Turcească. O expoziție foarte intrigantă mai ales că este o expoziție care-și propune, în primul rând, să aducă în fața publicului ieșean o panoplie de artiști, aproape toți iconoclaști. Nu veți descoperi niciun buchet cu flori, niciun portret, în rest sunt instalații, sunt performence-uri, sunt proiecții, designe de obiect. Este o invitație foarte interesantă pentru a chestiona, de fapt, părerile noastre despre artă, despre noi înșine, despre societatea contemporană, dar mai ales cum ne raportăm noi la ideea de obiect de artă”, a declarat Marian Bălie – curator „Expoziția Sincronia”.
Aflat la cea de-a doua ediție, „Romanian Creative Week” este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative, singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România.