E.On furnizează Primăriei Suceava energie electrică la tarife de 10 ori mai mari față de acum un an

Primaria_municipiului_Suceava1

Primarul Ion Lungu a anunțat ieri că a semnat cu E.On noile contracte de furnizare a energiei electrice, care vor fi valabile până la data de 31 august 2023, iar tarifele sunt mai mari de 10 ori față de cele de anul trecut și de 3-5 ori față de cele de la începutul acestui an. Primăria s-a înscris la Bursa de Mărfuri în speranța că va obține curent mai ieftin anul viitor.

Prețul energiei crește vertiginos nu doar pentru cetățeni, ci și pentru instituțiile publice care sunt plătite din banii publici. Lucrul acesta este valabil și pentru Primăria Suceava, dar și societățile și instituțiile din subordinea acesteia. În mod evident, scumpirile sunt antrenate de speculațiile bursiere. Iar în acest context care este soluția Primăriei Suceava? Ei bine, după cum a spus-o chiar primarul Ion Lungu, soluția ar putea fi tot Bursa. Este adevărat că nu Bursa de Valori București, ci Bursa Română de Mărfuri.

Una din variantele enunțate de primarul Ion Lungu, în conferință de presă, a fost de a cumpăra energie electrică la licitație prin Bursa de Mărfuri pentru că există o posibilitate ca de acolo să se procure mai ieftin energia electrică. Măsura denotă nu neapărat o precauție, cât și o anumită exasperare pentru a identifica soluții alternative. „Ne-am înscris al Bursa de Mărfuri și probabil anul viitor vom încerca să mergem la licitație. Vom vedea cum evoluează lucrurile pentru că nici la licitație nu e foarte simplu. Dacă mergi la licitație trebuie să ai reziliat contractul cu furnizorul de energie electrică. Acum în prag de iarnă nu e rentabil să facem acest lucru. Vom vedea ce se întâmplă în primăvară dar luăm în calcul și această opțiune să mergem le licitație în piață. Primul pas l-am făcut. Ne-am înscris la Bursa de Mărfuri”, a explicat Ion Lungu.

Iar asta se întâmplă în condițiile în care tot miercuri, 5 octombrie, primarul Ion Lungu a anunțat că a semnat cu E.On noile contracte de furnizare a energiei electrice care vor fi valabile până la data de 31 august 2023, iar tarifele sunt mai mari de 10 ori față de cele de anul trecut și de 3-5 ori față de cele de la începutul acestui an.

„Pentru iluminat de zi de la 5.540,14 lei megawattul noi am negociat un preț de 4.927,20 lei. La iluminat pe timp de noapte am negociat de la 3.483,33 la 3.044,45 lei megawattul iar la celelalte tarife am negociat de la 4.218,73 lei la 3.748,64 pe megawatt”, a declarat Ion Lungu în conferința de presă de miercuri.

Deocamdată, susține edilul, până în aprilie anul viitor „e bine” pentru că municipalitatea suceveană este inclusă în programul de plafonare. „Vom vedea de atunci încolo ce vom face”, a spus Ion Lungu după care a ținut să aducă în discuție varianta cu Bursa Română de Mărfuri.