După 30 de ani, Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi are din nou o ambulanţă pentru transportul pacientilor

ambulanta Socola 4

La sediul Institutului de Psihiatrie „Socola”, din şos. Bucium, nr. 36, a fost semnată recepţia pentru prima ambulanţă achiziţionată în ultimii 30 de ani de unitatea medicală.

Ambulanţa este destinată transportului pacienţilor internaţi la Institutul de Psihiatrie „Socola”, inclusiv al celor de la Secţiile Exterioare din Şipote şi Bârnova, iar sursa de finaţare a fost asigurată de Ministerul Sănătăţii.

Ambulanţa este de tip A2, a costat 324.500 de lei (fără TVA), iar printre dotările sale medicaleputem aminti: targă principală cu autoîncărcare, scaun transport pacient colapsibil, butelie de oxigen de 10 litri, butelie de oxigen de volum 5 litri, balon de resuscitare adulţi, balon de resuscitare copii, aspirator de secreţii portabil etc.

„Este prima investiţie dintr-un lung şir de investiţii care vor contribui la creşterea calităţii condiţiilor oferite pacienţilor internaţi la Institutul de PsihiatrieSocola Iaşi. Pe lângă această achiziţie, am început, de asemenea, renovarea şi modernizarea Pavilionului III Femei, iar în perioada imediat următoare vom schimba întregul sistem de alimentare cu apă potabilă din spital şi vom înlocui tâmplăria externă de la Compartimentul de Neuropsihiatrie Infantilă. Bineînţeles, anul viitor vor urma şi alte investiţii care vom ridica Institutul la nivelul aşteptărilor pacienţilor, dar şi al celor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţii medicale”, a declarat Bogdan Şaramet, managerul Institului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.