Dumitru Oprea: “Universităţile intră în linie dreaptă pentru digitalizare!” (P)

Sharing is caring!

Universitatea a fost, dintotdeauna, spaţiul unde apar inovaţiile şi mediul care asigură, prin educaţie şi cercetare, evoluţia societăţii. Pandemia de coronavirus a afectat şi universităţile româneşti. Cursurile în format clasic s-au oprit, examenele de final şi admiterea pentru o nouă generaţie au fost regândite.

Digitalizarea a devenit o stare de fapt. Fără a renunţa total la sistemul de predare faţă în faţă, care rămâne cel mai eficient din perspectiva relaţiei profesor-student, este evident că resursele online vor ocupa un rol tot mai important în mediul academic. Platformele online pentru predare şi instrumentele e-learning sunt utilizate tot mai mult pentru a asigura continuitatea activităţilor universitare. Profesorii, în primul rând, dar şi studenţii, trebuie să se muleze pe noile realităţi.

Admiterea online va deveni o obişnuinţă în viitorul foarte apropiat. Anul acesta, obligate de pandemia de coronavirus, tot mai multe instituţii de învăţământ apelează la acest sistem, dar beneficiile ce vor fi obţinute îi va determina pe mulţi rectori să îl păstreze şi în anii viitori. Infrastructura şi resursele digitale pot fi asigurate pe scară largă prin accesarea fondurilor destinate investiţiilor pentru digitalizarea activităţilor din universităţi.

Acolo unde nu este posibilă dotarea corespunzătoare, pot fi organizate spaţii speciale de predare şi învăţare, care să respecte normele de siguranţă sanitară. De asemenea, există susţinere şi din partea Uniunii Europene, care a pregătit, în contextul pandemiei de COVID-19, instrumente pentru predare online şi offline.

În acest context, a fost revizuit şi Planul de acţiune pentru educaţia digitală, care va sprijini, în continuare, dezvoltarea învăţării online la diferite niveluri de educaţie în Europa. De aceea, nu e timpul pentru a sta şi a aştepta să treacă pandemia. Succesul aparţine celor care inovează şi folosesc oportunităţile mediului digital.

shares