Dumitru Oprea: Privind participarea la cea de-a 206-a reuniune a Consiliului Director al Uniunii Interparlamentare

Dumitru_oprea

Scenariile post covid

O delegaţie a Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, din care au făcut parte domnul deputat Dumitru Oprea, vicepreşedintele Comitetului Director al GRUI, în calitate de şef delegaţie, şi doamnele Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu, deputat, vicepreşedinte al Comitetului Director al GRUI, şi Silvia-Monica Dinică, senator, membru al GRUI, a participat la cea de-a 206-a reuniune a Consiliului Director al Uniunii Interparlamentare, desfăşurată în sistem videoconferinţă, în perioada 1 – 3 noiembrie 2020.Lucrările, prezidate de domnul Guomin Chen (China), vicepreşedintele Comitetului Executiv al UIP, s-au bucurat de reprezentarea a 145 de parlamente naţionale, şi au avut ca principal punct pe agendă alegerea noului preşedinte al Uniunii Interparlamentare.

Au fost depuse patru candidaturi, din partea Canadei, Portugaliei, Pakistanului şi Uzbekistanului, iar în urma votului electronic al membrilor Consiliului Director al UIP, a fost ales în funcţia de preşedinte al organizaţiei domnul Duarte Pacheco, reprezentantul Portugaliei, pentru un mandat de 3 ani.Cu acelaşi prilej, participanţii au luat act de execuţia bugetară aferentă anului 2019 şi au adoptat un set de reguli speciale de procedură pentru sesiunea virtuală a Consiliului Director, precum şi bugetul pentru anul 2021.Pe durata celor 3 zile de dezbateri au fost prezentate rapoartele de activitate ale fostului preşedinte al organizaţiei, doamna Gabriela Cuevas Barron (Mexic), activitatea Secretariatului şi a Secretarului general al UIP din februarie 2020 până în prezent, concluziile segmentului virtual al celei de-a 5-a Conferinţe Mondiale a Preşedinţilor de Parlamente şi al celui de-al 13-lea Summit al Femeilor Preşedinţi de Parlamente, acţiuni care au avut loc în august a.c.

Totodată, au fost aduse în discuţie şi o serie de chestiuni administrative, precum statutul de membru al Mali, având în vedere situaţia internă a ţării, organizarea viitoarelor reuniuni ale UIP şi situaţia financiară a organizaţiei pentru anul în curs.