Dumitru Oprea: „Informaţiile privind circuitele şi procedurile pentru persoanele cu COVID-19 pot salva vieţi”

Răbufnirea post – pandemie
Deputatul PNL, Dumitru Oprea, a solicitat ministrului Sănătăţii informaţii privind măsurile avute în vedere pentru sistematizarea, integrarea şi actualizarea informaţiilor de pe site-urile guvernamentale, cu scopul de a îmbunătăţi comunicarea cu cetăţenii privind circuitele şi procedurile speciale pentru COVID-19.„În ultimul timp, în spaţiul public, au fost semnalate numeroase cazuri când nu s-a reuşit contactarea telefonică a reprezentaţilor DSP (Direcţia de Sănătate Publică) aşa cum este prevăzut în procedură. Apelurile erau pentru a anunţa fie intrarea în contact cu persoane pozitive, fie pentru că au fost depistaţi cu COVID-19 sau pentru a afla rezultatul unui test pentru acest virus.De asemenea, Asociaţia Colegiul Pacienţilor susţine, printr-un comunicat de presă, că a primit sute de sesizări telefonice din partea cetăţenilor referitoare la comunicarea defectuoasă a instituţiilor statului cu privire la circuitele şi procedurile punctuale pentru persoanele cu COVID-19”, a declarat parlamentarul PNL.În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut ministrului Sănătăţii informaţii privind deficitul de personal de la nivelul DSP-urilor şi cum va fi gestionat acesta. De asemenea, este important de ştiut ce sistem de apeluri telefonice utilizează DSP-urile şi dacă nu este posibilă redirecţionarea apelurilor către alte terminale, în situaţia în care unul dintre numere este ocupat.