Dumitru Oprea: Ȋn căutarea cercetătorilor de cursă lungă!

Dumitru_Oprea

Radiografia politică a începutului de an

Toate speranţele omenirii sunt îndreptate în această perioadă către cercetători. Zilnic apar ştiri despre evoluţia studiilor privind vaccinul împotriva COVID-19, iar articolele despre etapele cercetării medicale sunt urmărite de zeci de milioane de oameni din toată lumea.

Pandemia de COVID-19 ne-a arătat încă o dată, dar mult mai clar, datorită dezvoltării mijloacelor de comunicare, ce importantă este inovarea. Importantă pentru sănătatea noastră, importantă pentru comunicarea dintre noi, importantă pentru cele mai mici aspecte ale vieţii noastre.România şi-a distrus cercetarea şi i-a dispreţuit pe cercetători. Astăzi se văd efectele. Dar credem că, după 30 de ani de rătăciri, am învăţat că doar prin cercetare temeinică şi bine finanţată putem avea dezvoltare reală.Construim clădiri pentru spitale, dar acestea nu au nici o valoare fără medici profesionişti, care să trateze pacienţii şi să transforme clădirile în adevărate centre de cercetare. Ce trebuie făcut pentru a schimba situaţia?

Mai întâi, se impune o evaluare rapidă şi transparentă a performanţelor ştiinţifice româneşti, aşa cum au propus şi diverse asociaţii ale cercetătorilor din ţara noastră.După ce ştim în detaliu cum stăm, al doilea pas trebuie să fie îndreptarea resurselor spre zonele care fac cercetare pentru viitor.

Știaţi că în România, de exemplu, sunt în cercetare trei prototipuri de vehicule propulsate cu hidrogen?Alocările bugetare trebuie să crească anual, iar finanţările trebuie să fie predictibile. Banii există, această scuză nu mai poate fi invocată.România poate opri risipa care se face acum în birocraţie şi să îndrepte resursele acolo unde sunt utile cu adevărat. Uniunea Europeană pune la dispoziţia institutelor de cercetare şi universităţilor sume importante din fondurile europene.Statul trebuie să aibă un program coerent de accesare a banilor.

Altfel, avertismentul AdAstra se va confirma mai repede decât ne imaginăm: „Există riscul, pe termen mediu şi lung, ca generaţiile viitoare formate în ţară să fie din ce în ce mai puţin competitive pe piaţa muncii, atât la nivel naţional, cât şi internaţional“.Resursa umană există. Trebuie doar încurajată să rămână sau să revină în ţară, unde să găsească şi resursele financiare şi de voinţă politică pentru inovare.