DSP Neamț confirmă că secția ATI care a ars a fost reconfigurată în ziua incendiului, fără solicitarea avizului

PTNhNmQ4YTc5MmJiMTUxMzFiMTg2YTNiZDlmYWM4NDJm.thumb

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ a confirmat, duminică seara, într-un comunicat, că secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ a fost reconfigurată în ziua incendiului fără a fi solicitat aviz.

„Pentru mărirea capacităţii secţiei A.T.I. pentru pacienţii pozitiv COVID-19 au fost modificate circuitele funcţionale de la etajul II – prin construirea unui perete. Aici urmau să fie trataţi pacienţii pozitivi, în două saloane de câte 8 paturi. Până la acel moment, pacienţii pozitivi erau trataţi la etajul III. Pentru aceste modificări, unitatea sanitară nu a solicitat avizul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ. Reconfigurarea secţiei A.T.I. şi mutarea pacienţilor COVID pozitivi, de la etajul III la etajul II, a fost realizată fără aviz, în ziua de 14 noiembrie 2020. Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ şi oricare unitate sanitară cu paturi au obligaţia de a solicita şi de a obţine, anterior intervenirii vreunei modificări, fie de structură, fie de circuite funcţionale, avizul Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene”, se arată în comunicatul DSP Neamţ.