DSP Iasi anunta suplimentarea numarului de paturi ATI

pat spital

Terapiile Intensive incep sa se aglomereze. In judetul Iasi se amenajeaza noi paturi in sectiile ATI Covid, ca urmare a dublarii, in ultimele zece zile, a ratei internarilor pacientilor in sectiile de terapie intensiva.

Directorul DSP Iași, Vasile Cepoi, a anunțat că, într-o primă etapă, la Spitalul CFR, numărul paturilor ATI Covid va fi mărit cu 4, iar unitatea mobilă a Spitalul de Boli Infecțioase, va găzdui doar pacienți infectați cu SARS-CoV-2.

Vasile Cepoi, director DSP Iasi: „Mai deschide Spitalul CFR cred că vreo 4 paturi, poate să pună la dispoziție, e vorba că tre să găsim și personalul necesar care să accepte să lucreze. Putem duce compartimentul de terapie intensivă de la CFR la 7 paturi, după care va trebui să renunțăm să mai internăm non-Covid în unitatea mobilă de la Infecțioase unde mai avem 8 paturi. Numai că aceasta ne va crea probleme majore în ce privește internarea pacienților non-Covid, de aceea vom face o analiză cu spitalele să vedem în ce măsură se pot reduce internările elective”.

Dacă situația pandemică o va impune, DSP Iași va face demersurile necesare pentru a deschide paturi de ATI Covid la Spitalul de Pneumoftiziologie.

Vasile Cepoi, director DSP Iasi: „Pregătim să deschidem un număr de paturi de ATI pentru Covid și la Pneumoftiziologie transferând activitatea de chirurgie oncologică pulmonară, în totalitate la institutul de oncologie, împreună cu medicii de la chirurgie toracică de la pneumologie și vom mai face 6 paturi acolo”.

La Spitalul Modular de la Lețcani vor fi puse în funcţiune 40 de paturi de terapie intensivă pentru bolnavii COVID-19. În zilele următoare, unitatea medicală va fi evaluată tehnic de specialiștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Vasile Cepoi, director DSP Iasi: „Sperăm că ISU va reuși să pună în funcțiune Spitalul de la Lețcani, măcar pentru perioada caldă, măcar pentru perioada octombrie, noiembrie, că bănuim că atunci va fi vârful acestei pandemii, acestui val. Dacă reușim să deschidem aoclo am putea muta toate paturile de ATI și numărul de personal necesar ar fi mai mic, pentru că ar fi totul la un loc, așa  cum sunt împrăștiați în mai multe locuri e nevoie de un număr mai mare de personal”.

Totodată, DSP Iași a precizat că dacă va fi necesar, se va reveni la schema de internare din valul 3 fiind deschide paturi ATI și la Spitalul de Recuperare.