DSP Iași a implementat proiectul „Smart Sănătate”

Direcția de Sănătate Publică Iași face un pas important spre digitalizare, prin proiectul „Smart Sănătate”. Finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, proiectul vizează modernizarea rețelei IT și implementarea de soluții digitale moderne. Valoarea totală a investiției este de aproape 3 milioane de lei, din care peste 2,4 milioane reprezintă fonduri nerambursabile.

Proiectul a început în aprilie 2024 și s-a finalizat la sfârșitul lunii septembrie 2025. Scopul principal este eficientizarea activității instituției și îmbunătățirea relației cu cetățenii. Directorul Executiv Interimar al DSP Iași, Liviu Stafie, spune că proiectul este deja aproape finalizat.

Liviu Stafie, Director Executiv Interimar DSP Iași: „Noi suntem la final cu implementarea lui, așa cum a spus și domnul manager, în ceea ce privește hardware-ul, software-ul, rețeaua și îl vom da în producție prin utilizare. Este vorba, până la urmă, de fluidizarea, eficientizarea circuitului informațional într-o instituție și nu numai în cadrul instituției, ci și în relațiile cu publicul, pentru că ei vor fi principalii beneficiari și, bineînțeles, ceilalți colaboratori ai noștri din cadrul sistemului de sănătate”

În perioada următoare, noul sistem va funcționa în paralel cu cel vechi, pentru acomodare și testare.

Liviu Stafie, Director Executiv Interimar DSP Iași: „Îl vom da în producție, vom merge câteva zile în paralel atât cu rețeaua veche, cât și cu aceasta nouă, pentru a ne putea obișnui cu toate, pentru că, așa cum a spus domnul manager de proiect, personalul nostru a fost instruit din acest punct de vedere, dar dacă vor mai fi probleme, vom încerca să le remediem pe parcurs. Iar speranța noastră este că acest lucru va aduce, în mod sigur, un beneficiu activității Direcției de Sănătate Publică Iași”

Managerul de proiect, Vasile Rusu, subliniază importanța transformării digitale pentru comunitate.

Vasile Rusu, Jurist și Manager de Proiect: „Satisfacerea eficientă a necesităților comunității locale și îmbunătățirea activității și transparenței serviciilor au fost, practic, obiectivul general pe care noi ni l-am asumat prin depunerea unei cereri de finanțare, care în final s-a realizat prin semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Sănătății” 

Proiectul aduce nu doar echipamente moderne, ci și un nou sistem informatic integrat, găzduit în cloud. Digitalizarea instituțiilor publice de sănătate este una dintre prioritățile PNRR, iar DSP Iași este un exemplu concret de implementare.

Cadre arhiva calculatoare

Dsp cladire

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *