Drum blocat în județul Botoșani, din cauza ninsorii și viscolului puternic

Drumul judeţean 293, care face legătura între localităţile Dumeni şi Havârna, este blocat, vineri dimineaţă, din cauza ninsorilor şi a viscolului puternic, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Botoşani, Dan Nechifor.

Potrivit acestuia, drumul este afectat pe o lungime de aproximativ 11 kilometri, în condiţiile în care trei utilaje de deszăpezire contractate de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri au rămas blocate în zăpadă.

De asemenea, pe DN 29, între oraşul Săveni şi localitatea Mihai Viteazu, se circulă în condiţii grele de iarnă. Autorităţile au impus interdicţii de circulaţie a camioanelor.

“Pe acest drum se lucrează la deszăpezire”, a precizat Nechifor.