„Dronă-scut” concepută la Iași și premiată internațional
O dronă autonomă, concepută pentru detectarea și interceptarea dronelor kamikaze, a fost dezvoltată de un profesor al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, împreună cu fiul său. Proiectul, denumit „dronă-scut”, are ca scop protejarea unei anumite zone prin identificarea și interceptarea unei drone considerate agresor. Sistemul folosește o cameră și algoritmi de inteligență artificială pentru a detecta și urmări drona țintă. În momentul identificării, drona autonomă se deplasează către aceasta și o interceptează prin coliziune.
Proiectul reprezintă o reușită importantă pentru Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și evidențiază capacitatea cercetătorilor de a dezvolta soluții tehnologice cu aplicabilitate în domeniul apărării. Distincția obținută la competiția internațională confirmă valoarea proiectului și deschide noi oportunități pentru dezvoltarea unor astfel de soluții la nivelul universității.
Prof. Univ. Dr. Ing. Dan Dobrea, TUIAȘI:
“Compania a organizat un concurs internațional în care s-au propus mai multe teme. La partea de robotică, la secțiunea la care noi am participat, am implementat o dronă al cărei scop principal era să urmărească o dronă inamică și, în momentul în care o identifica, să se ciocnească cu ea și, în acest mod, să apere o anumită zonă de un sistem agresor. Cam aceasta a fost ideea fundamentală.”
Proiectul a presupus integrarea mai multor componente hardware și software, precum și dezvoltarea codului necesar pentru controlul și funcționarea autonomă a dronei.
Prof. Univ. Dr. Ing. Dan Dobrea, TUIAȘI:
“Cam în jur de șase luni, dacă nu chiar puțin mai mult. Nu mai țin minte exact, dar am lucrat ceva. În sensul că am avut un sistem de dezvoltare dat de către ei și, pe baza acestui sistem de dezvoltare, l-am integrat într-o dronă. Am scris codul care era atât de pe feed management-ul dronei, cât și pe sistemul microcontroler care rula și controla drona, cât și pe un dispozitiv și am avut trei coduri, le-am integrat să funcționeze tot sistemul.”
Proiectul realizat de profesorul TUIAȘI și fiul său a fost desemnat câștigător al competiției internaționale AMD, obținând premiul I. Distincția a venit cu un premiu în valoare de 10.000 de dolari.