Drona de la Constanța: Autoritățile caută soluții “pentru un litoral sigur”
Nicușor Dan a explicat că, deși drona a fost descoperită în rada Portului Constanța în jurul orei 6:00, nu s-a putut interveni mai devreme de ora 10:00 pentru neutralizarea dronei, întrucât au fost aplicate protocoalele prevăzute de cadrul legal în vigoare.
Președintele a dat asigurări că dialogul cu responsabilii ucraineni în astfel de situații continuă pentru a preveni pierderea de vieți omenești, iar autoritățile române vor încerca să ia măsuri pentru ca stațiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre să fie sigure în această vară.
Nicuşor Dan: În 10 iunie o să avem o discuție la NATO și așteptăm o suplimentare de echipamente. Atât Ministerul Apărării, Armata, cât și Ministerul de Interne, Poliția de Frontieră vor suplimenta în cursul acestei veri echipajele care fac misiuni de cercetare, de recunoaștere a eventualelor pericole. Există un dialog constant cu Ucraina și era deja prevăzută o formă de protocol care să cuprindă inclusiv tipul acesta de evenimente.
Președintele a mai menționat că urmează să discute cu omologul ucrainean despre incidentul de vineri de la Constanța.