DRDP Iasi face astazi receptia drumului DN29D Botosani – Stefanesti

DRDP Iasi efectueaza astazi receptia lucrarilor pentru DN29D, Botosani – Stefanesti. Proiectul a debutat in urma cu doi ani si jumatate.

„Recepția vine după mai bine de doi ani de muncă susținută din partea constructorului, dar și din partea colegilor de la DRDP Iași, a celor din echipa de supervizare, dar și a celor care s-au ocupat de toate documentațiile și procedurile birocratice, astfel încât să asigurăm derularea lucrărilor în bune condiții. Felicit încă o dată constructorul pentru ducerea la bun sfârșit a acestui proiect, colegii de la DRDP Iași, dar și autorităților locale și județene pentru sprijinul acordat”, arată ing. Ovidiu Mugurel LAICU, directorul general regional al DRDP Iași.

Proiectul a vizat modernizarea a 43,34 km de drum național, cu următoarele obiective:

8 poduri (6 nou construite), 72 podețe, 18 intersecții la nivel, lucrări de drum – terasamente – 370.000 m3, trotuare – 21.000 m, șanțuri și rigole scurgere – 62.000 m, drumuri laterale – 152 buc, parcări și spații tehnice – 8 buc, o trecere la nivel cu calea ferată, parapet metalic protecție ridicată tip H1 – 24.000 m, parapet metalic protecție foarte ridicată H4b – 5.000 m, parapet metalic pietonal – 4.500 m, stâlpi cu panouri fotovoltaice, stâlpi iluminat viaducte – 100 buc.

Pentru zonele cu alunecări de teren, au fost construite trei viaducte:

Viaductul I: 567 m, 21 deschideri

Viaductul II: 876 m, 36 deschideri

Viaductul III: 270 m, 7 deschideri

Data începerii lucrărilor a fost 29 martie 2021, valoarea contractului fiind de 208.444.894,73 lei fără TVA

Antreprenor a fost Asocierea Autotehnorom SRL – SC Opr Asfalt SRL – Obras Publicas-y-Regadios SA – SC Evalcons Tech SRL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *