Dragoș Benea, europarlamentar PSD după rezilierea contractului pentru proiectarea A13: „Am consemnat două rânjete, unul de la Iași, altul de la Bacău!”

Nu e un capăt de țară rezilierea unui contract, cu atât mai puțin a contractului de proiectare de la autostrada A13 Bacău – Brașov, solicitată de Search Corporation: și centura Bacăului a pornit la drum tot cu o reziliere – a contractului adjudecat de o firmă turcă, în urma deciziei date de instanța de judecată. Ulterior, licitația a fost reluată, iar constructorul serios care a câștigat-o a finalizat șoseaua de centură înainte de termen.
Încă din ianuarie 2022, odată cu preluarea funcției de secretar de stat la Ministerul Transporturilor de către dl. Gabriel Bunduc, am sesizat că proiectarea A13 înaintează într-un ritm complet nesatisfăcător și neconcludent. Cauzele sunt multiple: licitația a pornit în 2019 și s-a încheiat în primăvara lui 2020, cu anumite estimări și valori care, astăzi, nu mai sunt sustenabile. Au trecut doi ani, cu pandemie, cu criza prețurilor din energie, inflație și război – doi ani, 2020 & 2021, în care PSD nu s-a aflat la guvernare și nu a avut pârghiile necesare să influențeze, decizional, mersul proiectării pe autostrada A13.
Îmi doresc o reziliere amiabilă a contractului cu Search, care să permită reluarea rapidă a procedurii de licitație și, ulterior, desemnarea unui proiectant capabil să ducă la bun sfârșit elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic. Dacă este să invocăm o parte pozitivă a experienței ultimilor doi ani, aceasta este că Jaspers – consultantul agreat de Comisia Europeană – a aprobat traseul autostrăzii.
Am consemnat în această săptămână, odată cu solicitarea de reziliere depusă la CNAIR de proiectant, două rânjete: unul la Iași, al unui consilier de la Ministerul Transporturilor; altul la Bacău, al unui fost ministru. Consilierului îi doresc să rămână până în 2030 la minister și să ne informeze, lună de lună, despre mersul proiectelor de autostradă din Moldova plus o recomandare: să fie mai atent la obiectivele și aspirațiile de mediu ale Uniunii Europene, care vor îngreuna suplimentar construcția de autostrăzi în Europa, inclusiv acordarea de finanțări pentru asta.
Grijuliului de la Bacău care, periodic, „moare” pe Facebook de grija A13 îi transmit că în ultima jumătate de an toți factorii decidenți pe acest proiect au avut întâlniri la fiecare două săptămâni, în format fizic sau on-line, inclusiv în Bacău unde cei de la Search au poposit, numitorul comun fiind efortul de a căuta o soluție de compromis care să împingă proiectul spre înainte. Dacă în 2018 sau 2019 Ministerul Transporturilor ar fi amendat legislația, așa cum Sorin Grindeanu a făcut-o în mai 2022, restul rămas de executat pe proiectarea A13 ar fi putut fi încredințat prin negociere directă – așa, suntem nevoiți să parcurgem iarăși o procedură de achiziție publică, cu tot cu avatarurile ei anevoioase.
A13 rămâne obiectivul PSD Bacău, pe care-l vom urmări ca și până acum, oricâte jigniri, piedici sau rânjete vom mai avea de înfruntat: acestea nu ne impresionează ba, dimpotrivă, ne determină să acționăm și mai viguros. De altfel, luni – la 9 dimineața – voi fi prezent la sediul Ministerului Transporturilor pentru a reactualiza, împreună cu ministrul Grindeanu, foaia de parcurs pe principalele proiecte de infrastructură majoră ce se intersectează cu județul Bacău.
Mersul lucrurilor pe proiectele A7 şi A13 confirmă că nominalizarea lui Gabriel Bunduc în funcția de secretar de stat a fost una inspirată, prin asta județul Bacău fiind din nou conectat la cele mai importante evoluții şi informații referitoare la investițiile în infrastructura rutieră (şi nu numai) derulate de minister. Sunt convins că eficiența muncii dlui. Bunduc nu trece neobservată, lucru pe care îl apreciem atât eu, cât şi colegii mei.