Dr. Tudor Ciuhodaru, PSD: „Vreau ca vocea fiecărui român să conteze în toate, în absolut toate deciziile legislative luate la nivel european”

WhatsApp Image 2022-06-08 at 20.59.40

E un demers istoric pe care l-am inițiat la nivel european. Vreau ca vocea fiecărui român să conteze în toate, în absolut toate deciziile legislative luate la nivel european. Pentru ca acest lucru să se întâmple de urgență am inițiat și depus un amendament ce prevede clar acordarea dreptului la inițiativă legislativă directă și generalizată Parlamentului European prin modificarea rapidă a Acordului cadru din 2010. Asta până când vom modifica și tratatele la nivel european. Sper să mă susțineți în acest demers.

Motivațiile acestui demers sunt clare:

  1. Parlamentul European e singurul parlament din lume care nu are un drept general direct de inițiativă.
  2. De la înființarea sa Parlamentul european e singura instituție a UE aleasă în mod direct dar nu are un drept general direct de inițiativă. Această situație paradoxală este precizată chiar în articolul 17 alineatul (2) din TUE ce spune clar că
  3. Dreptul de inițiativă legislativă aparține doar Comisiei.
  4. Realitatea ne arată azi că „Dreptul (medieval!) de a adresa o petiție regelui” încorporat în tratate prin articolul 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) nu funcționează în practică! Rapoartele din proprie inițiativă și rezoluțiile Parlamentului (ce constituie un instrument important pentru definirea agendei politice a UE) înaintate Comisiei sunt transpuse în legislație într-o proporție mică și au rată de reușită de extrem de mică (doar 30 la sută) sau foarte târziu (majoritatea rapoartelor de inițiativă legislativă adoptate din 2011 nu au fost urmate de nicio propunere legislativă din partea Comisiei până în 2019).
  5. Mai mult decât atât acest articol225 din TFUE prevede doar că „în cazul în care nu prezintă propuneri, Comisia comunică Parlamentului European motivele sale”. Doar atât!
  6. Astfel, rolul Parlamentului European, ca unică instituție a UE aleasă direct, nu este încă pe deplin recunoscut.
  7. Practic, nici azi nu se respectă tradițiile constituționale ale statelor membre.

Sper doar ca toți europarlamentarii români să voteze mâine pentru revizuirea Acordului-cadru din 2010 cu scopul de a asigura consolidarea dreptului de inițiativă al Parlamentului European.