Dr. Florin Roșu: Valul 5 va fi al copiilor

copii-covid

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Paracheva” a declarat că în valul 5 al pandemiei de coronavirus cei mai afectați vor fi copiii.

„Fiecare val pandemic a avut caracteristicile lui. Valul al cincilea nefăcând excepție de la această regulă. Dacă despre valul al patrulea am afirmat că va fi al persoanelor nevaccinate, dovedindu-se acest fapt, despre valul al cincilea pot afirma că va fi al copiilor. Se observă o creștere semnificativă a îmbolnăvirilor în rândul acestora, astfel că vaccinarea tuturor persoanelor, inclusiv a copiilor de peste 5 ani reprezintă un act responsabil, civic, în vederea combaterii pandemiei. Totodată, din fericire, până în prezent formele de îmbolnăvire dezvoltate atât la copii, cât și la adulți se încadrează în categoria formelor medii. Formele severe având o pondere mult mai mică comparativ cu Valul 4”, a delcarat dr. Florin Roșu.

Totodată, acesta a menționat că tot mai mulți angajați ai spitalelor au fost confirmați cu SARS-CoV-2.

„Un fapt îngrijorător pe care l-am adus în atenție încă dinainte debutului valului 4, atunci când ne pregăteam să înfruntăm această perioadă, iar acum s-a concretizat și pentru care trebuie interprinse măsuri urgente este rata mare de infectare în rândul cadrelor medicale. Dacă discutăm despre Spitalul Clinic de Boli Infecțioase «Sf. Parascheva» din Iași, în rândul cadrelor medicale avem un număr de 20 dintre acestea care sunt pozitive în momentul de față. Dar având exepriența țărilor care au trecut prin această situație și realizaând că nici pe noi nu ne va ocoli acest fenomen am gândit strategii astfel încât actul medical, îngrijirea pacienților, să nu aibă de suferit”, a adăugat dr. Florin Rpoșu.