Doua unitati scolare din Iasi, pe lista cladirilor cu risc seismic I

scoli-1024x683
https://youtu.be/P3paa4Dyk2Q

Ministerul Educatiei a publicat lista celor 21 de unitati scolare din tara care functioneaza in cladiri cu risc seismic I. La nivelul judetului Iasi sunt vizate Colegiul National Pedagogic „Vasile Lupu” si Gradinita cu Program Normal „Al. I. Cuza”. Din regiunea Moldovei, in judetul Bacau sunt doua institutii de invatamant, Școala Gimnazială Filipeni si Grădinița cu Program Normal Ferestrău din Oituz, iar in Neamt, Școala Gimnazială din comuna Dulcești. Pe acceasi lista publicata de Ministrul Educatiei se afla si Grădinița cu program normal Deleni din județul Suceava. Inspectoratele Scolare au avut termen până astazi sa identifice, împreună cu autoritățile locale, soluții de relocare a copiilor din acest unitati de invatamant.

In cadrul unei sedinte, astazi s-a stabilit ca elevii Colegiului National Pedagogic „Vasile Lupu” sa invete la alte unitati scolare din apropiere.

Antonina Bliorț – Purt. Cuv. ISJ Iași:

„Incepand de luni, elevii Colegiului National Pedagogic „Vasile Lupu” vor invata, in program de dupa-amiaza, in scolile din proximitate. Este vorba de Colegiul Agricol si de Industrie Alimentara „Vasile Adamachi” Iasi, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” Iasi si Liceul cu Program Sportiv Iasi”

Autoritatile locale au inceput demersurile pentru reabilitarea si consolidarea cladirilor.

Sebastian Buraga – Purt. Cuv. Primaria mun. Iasi:

„Am depus documentatia in programul Guvernului in ceea ce priveste reabilitarea cladirilor si consolidarea acestora in ceea ce priveste riscul seismic. Conform noului deviz, adoptarea in cadrul Consiliului Local intr-o sedinta care a avut loc la mijlocul anului trecut, aceste investitii se ridica la aproximativ 98 milioane de lei si privesc atat corpul scolii, cat si cantina. Pana in prezent, Primaria Municipiului Iasi a finalizat lucrarile de consolidare si reabilitare a caminului internat din cadrul colegiului, lucrare care a presupus investitii de peste 6 milioane de lei. In acest moment asteptam raspunsul Guvernului Romaniei cu privire la includerea acestui obiectiv in Programul National de Consolidare a cladirilor cu risc seismic si in momentul in care avem o decizie din partea Guvernului, vom actiona in consecinta”.

Decizia Guvernului privind consolidarea Colegiului National Pedagogic „Vasile Lupu” poate intarzia, iar in acest caz, autoritatile locale vor avea in vedere obtinerea de fonduri europene nerambursabile din cadrul Programului Operational 2021-2027.