Două proiecte de peste 55 milioane lei pentru reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon”

parhon

Spitalul Clinic “Dr. C. I. Parhon” ar putea beneficia de fondurile Planului Național de Redresare și Reziliență pentru a-și extinde și moderniza capacitățile sale medicale. În ședința Consiliului Local de astăzi vor fi supuse dezbaterii două proiecte de hotărâre care privesc reabilitarea, modernizarea, extinderea, echiparea, dotarea atât a trei nivele din cadrul clădirii spitalului, cât și a Ambulatoriului.

În primul caz se are în vedere reabilitarea, modernizarea, extinderea, echiparea și dotarea integrală a etajului 1 și a unor porțiuni din parter și etajul 3, scopul fiind reducerea riscului de infecții nosocomiale.

Valoarea totală a proiectului este de circa 35,4 milioane de lei, cu TVA, durata de realizare a lucrărilor fiind estimată la 12 luni.

În ceea ce privește proiectul care vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea prin supraetajare, echiparea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon”, valoarea totală a investiției va fi de 20,2 milioane de lei, cu TVA. Lucrările la acest obiectiv vor dura 12 luni.