Două poduri noi peste Prut vor fi construite în județul Vaslui

Două poduri noi peste Prut vor fi construite în județul Vaslui. Ce spun vecinii noștri de peste Prut de aceste proiecte.

Două poduri noi peste Prut

Investițiile, din localitățile Bumbăta și Fălciu, vor fi demarate după ce vor fi adjudecate licitațiile. Alte două astfel de poduri vor fi realizate în județul Botoșani, la Stânca și în județul Iași, la Răducăneni.

Proiectul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere are ca scop realizarea unui sector rutier transfrontalier, în vederea asigurării conectivității dintre România și Republica Moldova.

În cadrul acestor obiective de investiții, sunt vizate si drumurile de legătură care vor asigura conectivitatea atât cu infrastructura rutieră existentă, cât și cu celelalte proiecte de infrastructură majoră din România, aflate în diferite stadii de implementare, precum: Autostrada Unirii A8 Târgu Neamț – Iași – Ungheni, a declarat Consulul General al Republicii Moldova la Iaşi, Ion Coșer, potrivit Radio Iași.

Citește și: Pod pietonal peste Prut la UNGHENI. Zeci de ieșeni merg la cumpărături la Ungheni, zeci de moldoveni lucrează în Iași

De-a lungul timpului, pe râul Prut au existat nu mai puțin de 22 de poduri. Astăzi, mai sunt doar 7 pe teritoriul judetelor Iași, Vaslui, Suceava și Galați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *