Două mine antitanc, descoperite pe șantierul autostrăzii A7

Alertă în județul Neamț! Două mine antitanc au fost descoperite pe șantierul autostrăzii A7, pe tronsonul Trifești – Secuieni. Descoperirea a fost făcută de un bărbat în vârstă de 32 de ani, care a alertat de urgență autoritățile în timp ce lucra în zonă. O echipă pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț a intervenit prompt pentru asanarea muniției de război. Potrivit ISU, minele provin din Al Doilea Război Mondial și au fost ridicate, transportate și depozitate în siguranță într-un depozit special amenajat, urmând să fie distruse ulterior. Oficialii ISU atrag atenția cu privire la faptul că, atunci când găsesc astfel de elemente de muniție, cetățenii au obligația să anunțe autoritățile și să nu le manevreze, pentru a evita producerea unor explozii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *