Doua autotrenuri s-au ciocnit în Tg. Neamț. Un șofer a fost ranit

IMG-20221110-WA0089

In aceasta seara, în jurul orei 20:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Mărășești , în localitatea Târgu-Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 30 de ani, din Poiana Teiului, conducea un autotren pe strada Mărășești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un alt autotren, condus de un bărbat, de 50 de ani, din județul Galați, ce circula din sens opus.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului de 50 de ani.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.