Dotarea ambulatoriului de la Spitalul Parhon va fi finantata prin PNRR

spital parhon

Ministerul Sănătății a anunțat că proiectul care vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea prin supraetajare (Corpul C11), echiparea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” va fi finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Proiectul are o valoare de 17.040.539,74 lei, fără TVA (20.278.242,29 lei, cu TVA), circa 4,1 milioane de euro, și va fi realizat prin Investiția specifică „Unități de asistență medicală ambulatorie” din cadrul Componentei 12 – Sănătate – Investiția 1. „Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești”.

Lucrările la acest obiectiv vor dura 12 luni.

Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” ar putea beneficia de fondurile PNRR și pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea, echiparea și dotarea integrală a etajului 1 și a unor porțiuni din parter și etajul 3, scopul fiind reducerea riscului de infecții nosocomiale. Valoarea totală a acestui proiect este de circa 35,4 milioane de lei, cu TVA, durata de realizare a lucrărilor fiind estimată la 12 luni.