TeleM Regional TeleM Regional
14 Apr 2026
  • ACASĂ
  • DESPRE
  • ȘTIRI
  • ȘTIRI VIDEO
  • EMISIUNI VIDEO
    • Invitatul Jurnalului
    • Top Sport
    • Opinii economice
    • La pas, prin județele Moldovei
    • În culise
    • Școală și sănătate
    • IT Zone
    • Idei pe contrasens
    • Drumul spre succes
    • Analiza
    • Linia întâi
    • Lecția de Business
    • Extemporal la democrație
    • Agroștiința
    • Ferestre către suflet
  • ECHIPA
  • COD DEONTOLOGIC
  • LIVE
  • CONTACT
Articole recente
VIDEO! Fermierii s-au săturat de minciunile lui Costel Alexe: „Aveți un mesaj de dat politicului, nu nouă”
By TeleM Regional
Un polițist a fost lovit cu o piatră în cap în Vrancea
By TeleM Regional
Transportul public din Iași, sub presiunea scumpirii carburanților
By TeleM Regional
Autoritatile locale critica parlamentarii de Iasi
By TeleM Regional
Lucrarile la Sala Polivalenta ar putea incepe in ianuarie 2028
By TeleM Regional
Căderi de pietre în Cheile Bicazului
By TeleM Regional
Lucrările pe Autostrada A7 avansează pe tronsonul Bacău–Pașcani
By TeleM Regional
Incendiu la o gospodărie din localitatea Cristești
By TeleM Regional
Modernizare majoră la Aeroportul Iași
By TeleM Regional
Condiții de iarnă pe Ceahlău în plină primăvară
By TeleM Regional
e-Factura devine obligatorie pentru micii fermieri, de la 1 iunie
By TeleM Regional
Spitalul Municipal Fălticeni obține finanțare europeană pentru un centru modern de imagistică RMN
By TeleM Regional
Mii de pelerini în noaptea de Înviere, la Mănăstirea Hadâmbu
By TeleM Regional
Călin Georgescu a ajuns la sediul ÎCCJ, înconjurat de fani. Audieri în dosarul privind ordinea constituțională
By TeleM Regional
Când încep elevii școala după Paște
By TeleM Regional
INS: Inflația crescut la 9,9%, alimentele s-au scumpit cu 7,67%. Doar ministrul Agriculturii vedea ieftiniri de 33%
By TeleM Regional
LocalȘtiriUltima oră

Dosarul angajărilor ilegale de la Ape Prut Bârlad: ”Chelnerița”, ”animalul politic” și tatăl numărului 2 din Apele Române în 2020 au fost achitați de judecători, în primă instanță

TeleM Regional
15 ianuarie 2025 3 Min Read
19 0

Toți inculpații dintr-un dosar trimis în judecată, în 2021, de Direcția Națională Anticorupție (DNA) sub suspiciunea de angajari ilegale în cadrul Administrației Bazinale Ape ”Prut Bârlad” au fost achitați astăzi, de Tribunalul Iași. Doi dintre acuzați au devenit faimoși în spațiul public după o anchetă a publicației Recorder: șeful Administrației, liberalul Petru Avram care a declarat că este ”animal politic” și ”chelnerița” Simona Elena Iancu care mărturisese jurnaliștilor că, anterior, lucrase într-un bar. Este cel de-al doilea caz în care judecătorii achită inculpații dintr-o rețea de angajări suspecte în cadrul Apelor Române, precedentul dosar fiind judecat la Bacău. În acel dosar, Curtea de Apel a dispus rejudecarea speței de la 0. Tribunalul Iași a hotârât achitarea tuturor celor șase inculpați dintr-un dosar trimis în judecată de DNA în 2021, acuzațiile fiind legate de modul de angajare a unor persoane în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă ”Prut Bârlad”. Inculpați în dosar au fost directorul instituției la acel moment, liberalul Petru Avram, Virgil Saghin, Gabriel Niga și Ana Boca, primar, viceprimar, respectiv secretar general al comunei Vatra Moldoviței din Suceava, Simona Elena Burlacu (fostă Iancu) și Stelian Mețler – la data faptelor angajați în cadrul Administrației Bazinale de Apă „Prut-Bârlad”. Conform minutei instanței, temeiul achitării este art. 16, alin 1, lit b din Codul de Procedură Penală – ”Fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvărșită cu vinovăția prevăzută de lege”. DNA poate ataca decizia la instanța superioară. Inculpații au fost acuzați de abuz în serviciu/complicitate dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. La momentul trimiterii în judecată, DNA transmitea că persoanele din conducerea Primăriei Vatra Moldoviței i-ar fi angajat în mod nelegal pe Mețler (consilier IA la Compartimentul „Protecția mediului” din cadrul aparatului de specialitate al primarului) și Burlacu (fostă Iancu) (administrator public în cadrul aceluiași aparat de specialitate). DNA a susținut că aceste angajări ”ar fi fost doar unele formale și superficiale, lipsite de conținut și fără scop legal, ci doar cu scop de moment, respectiv acela de a crea celor doi inculpați vocația pentru a îndeplini condițiile detașării la ABA „Prut-Bârlad”. Pe lângă caracterul formal și fictiv, aceste angajări s-ar fi realizat în baza unor proceduri derulate în mod abuziv și cu încălcarea prevederilor legale în domeniu (prevăzute de Codul administrativ, Codul muncii etc).”, girul fiind dat de Petru Avram ”care i-ar fi încadrat pe cei doi inculpați pe posturi de ingineri, deși aceștia nu aveau studii de specialitate în domeniul respectiv.” Dezvăluirile despre cele două angajări au fost făcute de publicațiile Recorder în cazul Simonei Elena Iancu, și Reporter de Iași în cazul lui Mețler – un bătrân de 69 de ani care era tatăl lui Constantin Mețler, la acel moment numărul 2 în „Apele Române” la nivel național. Petru Avram, care în prezent nu mai ocupă postul de director al Administrației Ape Prut, mai este trimis în judecată în alte două dosare penale: unul este legat tot de angajări în cadrul Administrației Ape Prut, iar celălalt de faptul că a dispus ilegal ca utilaje ale instituției să efectueze lucrări de deznisipare pe un teren care aparținea familiei cumnatului său, actualul președinte liberal al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. Este cel de-al doilea dosar în care judecători achită inculpați dintr-un dosar DNA în care erau incriminate angajări suspecte în cadrul unor administrații subordonate Apelor Române. Precedenta situație s-a înregistrat la Tribunalul Bacău unde au fost judecați șeful Serviciului Resurse Umane, Relații cu Publicul și Administrativ din cadrul Administrației Bazinale de Apă (A.B.A.) Siret și două persoane care ar fi primit posturi de conducere în instituție, în mod ilegal, după aceeași metodă: angajare inițială la o primărie/cabinetul unui secretar de stat, apoi detașare la ABA Siret. De precizat că, într-un dosar separat, directorul ABA Siret și-a recunoscut vina în acest dosar. Cu toate acestea, în 2023, Tribunalul Bacău i-a achitat pe inculpații trimiși în judecată, dar în apel, completul de judecată a dispus rejudecarea speței pe fond.

About The Author

TeleM Regional

See author's posts

Share Article

TeleM Regional

Previous Post

Vânzările de apartamente au crescut la Iași cu aproape 40% în cursul anului trecut

Next Post

Ion Iliescu, acuzat că a dat ordinul de reprimare a manifestanților din Piața Universității, audiat, miercuri, la domiciliu

TeleM Regional TeleM Regional

Despre noi

Suntem Tele M Iasi Regional, primul post privat de televiziune din Iaşi, înfiinţat în anul 1991.

Categorii știri

  • Local
  • Actualitate
  • Politic
  • Economic
  • Extern

Categorii știri

  • Sport
  • Cultură
  • Sănătate
  • Educație
  • Lifestyle

Contact

Telefon:

0332444451

E-mail :

office@telem.ro

Follow Us