Doliu la Spitalul de Pneumoftiziologie Iasi dupa ce a murit medicul Nicolae Chirana

nicolae chirana

Nascut in 18 Decembrie 1952 Dr. Nicolae Chirana a absolvit cursurile Facultății de Medicină de la Iași în 1980. A lucrat la Dispensarul Medical din comuna Deleni din 1984 pana in 1990. A ocupat post de secundar la Sectia Barnova a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iasi si dupa 3 ani de secundariat a obtinut post ca medic specialist, apoi primar.

In 2004, cand Sectia de pneumoftiziologie Barnova a fost desființată si cedată psihiatriei, s-a mutat in Iasi si a profesat până la pensionarea din 2017, la Sectia IV “Dr. Clunet”. A fost casatorit cu dr. Alice Chirana, medic anatomopatolog si a lasat in urma 2 baieti.

Dr. Nicolae Chirana a fost unul dintre cei mai eficienti luptători impotriva tuberculozei, implicându-se în lupta epidemiologică atât în focare cât și la patul bolnavului, îngrijind pe parcursul carierei sale, sute de bolnavi de tuberculoză dar, în același timp rămânând conectat cu clinica prin participări la manifestarile stiintifice si activitate în gărzi.

„Garda usoara, Nae”, a transmis Spitalul de Pneumoftiziologie.