Doi traficanti de droguri din Bacau au fost retinuti de procurorii DIICOT

Procurorii DIICOT Bacău au dispus, în două cauze penale, reținerea pe o durată de 24 de ore a doi inculpați și măsura controlului judiciar față de un alt inculpat, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de risc, pentru consum propriu fără drept.

În prima cauză, măsura a fost luată după ce, unul dintre inculpați a fost prins în flagrant, pe raza municipiului Bacău, în timp ce comercializa cantitatea de peste 40 grame rezină de canabis (drog de risc).

În urma percheziției domiciliare efectuate, din locuința acestuia au fost ridicate alte 200 grame rezină de canabis, obiecte purtătoare de urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Cu privire la cei doi inculpați, cercetați într-o altă cauză penală, s-a reținut că, în mod repetat, au deținut și vândut droguri de risc (canabis), către consumatori din municipiul Bacău și localitățile limitrofe.

De asemenea, în sarcina unuia dintre ei s-a reținut și faptul că a deținut în vederea comercializării și droguri de mare risc, sub formă de substanță cristalină (4-CMC).

În urma perchezițiilor efectuate au fost identificate și ridicate diferite cantități de canabis și substanță cristalină, 77 de punguțe tip ziplock, grindere, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

În ziua de 28.03.2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *