Doi tineri, în vizorul polițiștilor după ce au furat o mașină și au mers la mare, deși nu aveau permis

media-166021710234587500

Polițiștii bucureșteni au pus în aplicare, joi dimineață, mandate de percheziție domiciliară și de aducere, emise pe numele unor persoane bănuite de furtul unui autoturism în Sectorul 2, spun surse judiciare.

Oamenii legii au fost sesizați de către o persoană cu privire la faptul că i-a fost sustrasă mașina parcată la o adresă din Sectorul 2. Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta a fost săvârșită 2 bărbați cu vârstele de 20 și 24 de ani.

Autoturismul a fost găsit la o adresă din Sectorul 3.

Partea vătămată a mers într-un local (Kiss), unde cunoștea un barman, a fost abordata de unul dintre autori și sub pretextul ca e muzica mai buna într-un alt local (Budha), au mers acolo unde se afla și celalalt autor. Aici cel mai probabil i-a fost sustrasă cheia autoturismului.

Victima și cei doi tineri au petrecut toată noaptea și ziua următoare presupușii autori au sustras mașina. Până la data de 4 august când polițiștii au depistat-o, tinerii s-au folosit de mașină, au mers la mare de două ori, au și zgâriat-o. Niciunul dintre cei doi nu deține permis de conducere.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Furturi de Autovehicule, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.