Doi tineri din Vaslui și Bârlad au furat din mai multe farmacii și magazine

mascati

Poliţiştii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 27 de ani, din municipiul Vaslui, respectiv Bârlad, bănuiți de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt și tâlhărie.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad au documentat și probat activitatea infracțională a doi bărbați, din Vaslui și Bârlad, bănuiți de comiterea mai multor furturi și furturi calificate (6 acte materiale), în perioada ianuarie – iulie 2022, în municipiul Bârlad, în dauna a șase agenți economici (farmacii și magazine).

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit faptul că, bărbații bănuiți de comiterea infracțiunilor cercetate sustrăgeau din sediul agenților economici băuturi alcoolice și cosmetice.

La data de 29 iunie 2022, bărbatul de 26 de ani ar fi fost surprins de către angajații unui agent economic încercând să sustragă bunuri, motiv pentru care, și-a asigurat scăparea, prin violență.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor este estimat la 4.000 lei.

La data de 14 octombrie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, față de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, bărbatul de 26 de ani, din Vaslui, a fost prezentat Judecătoriei Bârlad, care a dispus față de acesta măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Față de bărbatul de 27 de ani, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbaților, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, furt calificat, tâlhărie și complicitate la furt.