Doi studenți de la UTI au câștigat cu un Logan modificat un premiu important la Raliul Iașului

Echipa ,,T.U.I.A.S.I Motorsport” a Universității Tehnice ,,Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a reușit să-și adjudece trofeul Rally Start Junior la Raliul Iașului 2024 (Clasa A1). De asemenea, a fost pentru prima oară, la nivel național, când un grup din cadrul unei instituții de învățământ superior a participat la o astfel de competiție.
,,Echipa am înființat-o acum trei ani împreună cu conf. univ.prof.dr. ing. Adrian Sachelarie, pentru că dumnealui este îndrumătorul, tocmai din dorința de a aduce ceva în plus în rândul colegilor noștri. Ne-am dat seama că partea teoretică nu e de ajuns. Suntem foarte pasionați de ceea ce facem”, a declarat ing. Alexandru Ciupercă-Vrabie, coordonatorul echipei pentru Ziarul de Iasi
Echipajul alcătuit doar din studenți (pilot Rareș Drancă, copilot Tudor Vasiliu) a făcut o figură frumoasă pe parcursul curselor, alergând o bătrână Dacia Logan, în care au investit atât resurse emoționale, cât și financiare.
,,Mașina este destinată competițiilor sportive, are pașaport tehnic, se supune tuturor cerințelor tehnice pentru participarea la acest gen de competiții. Chiar dacă aparent sunt niște mașini <<de pe stradă>>, să spunem, realitatea e un pic diferită. De exemplu pe mașina aceasta, deși am luat-o într-o oarecare stare pregătită de concurs,, pe parcursul a doi ani de zile, mașina a suferit multe modificări. De la partea de suspensie, partea de motor, la cea de siguranță”, a adăugat acesta.
Așadar, toți participanții de la Raliu și-au modificat mașinile, transformându-le în cele mai bune variante, în funcție de nevoi, dar mai ales de bugete.
,,Depinde și de buget mașina, nici nu ne-am permis să visăm la ceva mai mult. Norocul nostru a fost că am întâlnit oameni minunați care ne-au susținut enorm, vorbesc de sponsorii noștri principali de la <<Zoork S.R.L>>. Nu putem preciza o sumă, însă pentru astfel de competiție vorbim de mulți bani. Au fost alături de noi chiar și în parcul tehnic. Au purtat tricourile noastre și la momentul premierii am văzut lacrimi de bucurie în ochii lor. Împreună punem la cale și un curs de conducere defensivă. Avem inclusiv demonstrații pe partea de evacuare în cazul unui vehicul răsturnat. În echipa tehnică au fost patru studenți mecanici, un pilot, un copilot, dl.profesor și trei reprezentanți de la Zoork”, a mai spus acesta pentru reporterii de la Ziarul de Iasi
Săptămâna viitoare, ,,Motorsport” va participa, tot în cadrul concursului național de off-road, la etapa de la Putna. Mai mult, în speranța că se va organiza anul acesta la Iași campionatul de super slalom și îndemânare auto, echipa a pregătit o mașină special pentru asta.