Doi șoferi prinși drogați la volan în Galați. Unul a recunoscut înainte de testare că a consumat

Doi bărbați, care consumaseră droguri, au fost prinși sâmbătă seară la volan, în trafic, în timpul unei razii, în Galați.

Unul dintre ei avea și într-un rucsac substanțe interzise, împreună cu alte ustensile. Amândoi au rămas acum pietoni pentru o perioadă, și sunt cercetați penal.

– Ce ați consumat?

– Marijuana.

– Când?

– Astăzi, pe la 4 sau 5.

Primul șofer prins pe picior greșit, un bărbat de 28 de ani, a recunoscut că a consumat substanțe interzise. La test, rezultatul a fost, evident, pozitiv. Polițiștii i-au verificat apoi și mașina, în care au găsit un rucsac.

– Să scoți tot ce ai aici.

– Dar nu-i al meu ăsta.

– Sigur nu e al dumneavoastră?

– Nu este al nostru nimic.

– Dar mă jur că nu aveam așa ceva.

– Să scoți, te rog frumos, tot ce ai.

(…)

– Ia desfă, să vedem ce fel de cântar e, electronic?

– Da, electronic.

– Am înțeles. Bine, strângem, mergem la Spitalul Județean pentru recoltare. Din momentul de față nu mai aveți dreptul să conduceți autovehicule pe drumurile publice, până la soluționarea dosarului penal.

Un alt șofer, de 39 de ani, a ieșit pozitiv la cannabis.

– Cannabis, sau ce a ieșit?

– Cannabis.

– Cannabis, nu? Pozitiv la cannabis.

– Ce trebuie să fac acum, șefu’?

– O să mergem la spital, o să recoltăm probe de sânge și se va întocmi dosar penal. Se va reține permisul.”

Cei doi șoferi s-au ales cu dosar penal și au rămas fără permis. În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii au mai constatat alte câteva zeci de contravenții.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *