Doi profesori ieseni oferă meditații gratuite pentru admiterea la medicină

Doi profesori din Iași ofera meditatii gratuite pentru admiterea la medicina, copiilor proveniti din medii defavorizate. Ideea a luat nastere in urma cu 14 ani, cand sotii Nedea au decis sa ofera ajutorul lor, absolventilor doritori sa devina medici. Ideea a venit din imposibilitatea celor doi profesori de a urma cursurile la Universitatea de Medicina atunci cand au absolvit liceul.
Mircea Nedea – Profesor: “Acesta a fost mobilul crearii acestui proiect. Toti copiii au nevoie de ajutor, dar cei defavorizati au nevoie mai mult, pentru ca nu au cum sa aiba acces la cunoștințe, pentru ca in general, actualmente, orice pregatire suplimentara necesita plată, ceea ce acesti copii nu pot sa faca, pentru ca sunt de o factura sub modesta, material. Noi cand am demarat acest proiect, am cerut copiilor care vin in proiect sa aducă adeverințe că un venit pe membru de familie, 400 de lei, este vorba de anul 2011. Apoi am ridicat la 600 de lei, la 800 de lei și anul acesta am ridicat la 1000 lei. Devalorizarea a mers în pas alegro, ca urmare cred că ne încadrăm la limita sărăciei”.
Numit SAPED (Studii Aprofundate Pentru Elevi Defavorizați), el oferă copiilor din familii fǎrǎ posibilitǎți șansa de a-și urma visul de a deveni medici. Cu un accent deosebit pe biologie, materia obligatorie la admiterea la Medicină, Mircea Nedea și echipa sa de profesori voluntari le oferă copiilor pregătire și la chimie sau fizică, în funcție de preferințele acestora.
Impactul acestui program este uimitor: peste 100 de copii proveniți din medii defavorizate au reușit să acceseze studii superioare medicale, iar 90 dintre ei sunt deja medici, 2 kinetoterapeuți și 8 asistenți medicali.
“Initial am mers la directorii de licee ceea ce îi cam obliga, in sensul că trasam o sarcina în plus. Domnilor directori, căutați copiii săraci în școală care vor medicina. Era o sarcina in plus. Unul dintre directori, mi-a sugerat să vorbesc cu colegii mei. Si am vorbit cu colegii mei de biologie si le-am explicat fiecaruia in parte că am proiectul asta si vreau sa-l fac. Genial, apoi ei mi-au trimis copii ani la rand. Pana in pandemie cand proiectul s-a tulburat. Deci trei ani. Proiectul este într-un mic impas, in sensul că nu se știe de el. In fiecare an faceam incheiere de editie si editie de deschidere noua, asta insemna presa. Se populariza, se stia de el, dar pandemia ne-a tulburat, ca de altfel toata societatea”, a mai spus profesorul Nedea in emisiunea In Culise de la TeleM.
Singura conditie pentru copiii care isi doresc sa beneficieze de meditatii gratuite pentru a intra la medicina este sa prezinte o adeverinta prin care sa se dovedeasca ca venitul pe membru de familie nu depășește 1000 de lei.