Doi barbati din Republica Moldova au fost prinsi la Sculeni cu buletine false romanesti pentru care au platit 3.700 euro

In Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – ITPF Iași, s-au prezentat pentru a intra în ţară, pasageri într-un autoturism,  doi bărbați cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 22, respectiv 40 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unor controale amănunţite asupra vehiculului și persoanelor, ocazie cu care au fost descoperite ascunse asupra bărbaților două cărți de identitate similare celor emise de autoritățile române.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false. 

Cu privire la cele constatate, bărbații au declarat că în timp ce erau pe teritoriul Germaniei au procurat documentele prin intermediul unor colegi, plătind suma totală de 3.700 de euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *