Doi bărbaţi din Bacău, arestaţi preventiv pentru trafic de migranţi, după ce au fost prinşi încercând să scoată ilegal din ţară cetățeni sirieni

Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Bacău pentru trafic de migranţi. Ei au fost prinşi în timp ce încercau să scoată ilegal din ţară migranţi sirieni, care erau ascunşi în spaţii improvizate, în interiorul unor autoutilitare, relatează news.ro

DIICOT a transmis, printr-un comunicat de presă, că procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au reţinut doi bărbaţi pentru

săvârşirea infracţiunilor de constituirea  unui grup infracţional organizat şi  trafic de migraţi, în formă continuată.

“S-a reţinut  că, în perioada ianuarie-mai 2023, inculpaţii împreună cu alţi suspecţi cercetaţi în cauză   au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii de beneficii materiale prin facilitarea migraţiei ilegale, respectiv recrutarea migranţilor, adăpostirea acestora pe teritoriul României şi ulterior înlesnirea trecerii ilegale a frontierei de stat, destinaţia finală fiind ţări din vestul Europei.

În cursul urmăririi penale, au fost depistate şi oprite, de către poliţişti ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, două transporturi ilegale cu ocazia controlului efectuat la punctul de trecere a frontierei.  În ambele cazuri, migranţii, de origine siriană, au fost ascunşi, în spaţii improvizate  situate în interiorul autoutilitarelor folosite de către membrii grupului”, a transmis DIICOT.

Procurorii şi poliţiştii au făcut trei percheziţii, ocazie cu care au ridicate mai multe telefoane mobile şi alte probe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *