Doi arabi au fost retinuti in dosarul spirtului contrafacut

10 persoane din judetul Iasi au murit in perioada 15 – 24 aprilie dupa ce au consumat spirt medicinal contrafacut. Majoritatea cazurilor s-au inregistrat in comuna ieseana Stolniceni Prajescu. Firma ieseana care a distribuit produsul il achizitionase de la o societate comerciala din capitala. Ieri, politistii au descins in mai multe locatii iar 7 persoane au fost duse la audieri. Politia a retinut pentru 24 ore doi cetateni arabi.

Sharing is caring!

Moartea vine din sticlele cu spirt. Din cauza saraciei, romanii aleg sa consume alcool sanitar intrucat bauturile din comert sunt mult prea scumpe. De la mijlocul lunii aprilie, medicii legisti din Iasi au descoperit la cateva autopsii drept principala cauza a decesului intoxicarea cu metanol.

“Alcoolul metilic este un lichid extrem de toxic. Se absoarbe uşor în organism pe cale digestivă, respiratorie, contact tegumentar, incolor, volatil şi inflamabil, cu miros asemanator alcoolului etilic. Clinic, după o perioadă de lantenţă de 1 pâna la 36 de ore, se instaleaza fenomene grave, rapid mortale, caracterizate prin tulburări neurosenzoriale, cefalee, vertij, tulburări de vedere mergând pîna la orbire, somnolenţă, greţutr, vărsături, dureri abdominale, diaree”, sustine medicul Tudor Ciuhodaru.

Intr-o singura zi, in comuna Stolniceni Prajescu au decedat trei persoane. Cand Politia a fost alertata s-a ajuns la 10 persoane decedate, celelalte victime fiind din Sineşti, Deleni, Andrieşeni, Todireşti şi Ciurea. Ieri, politistii au descins in mai multe locatii din Iasi si Bucuresti fiind deschisa o ancheta de amploare.

Ioana Bilea – purt. Cuv. IPJ Iasi: “Politistii Serviciului pentru Investigarea Criminalitatii Economice Iasi sub coordonarea Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi au desfasurat 4 perchezitii domiciliare si la sediile unor societati comerciale din Bucuresti si Ilfov in cadrul unui dosar penal in care se efectueaza cercetari sub aspectul infractiunilor de ucidere din culpa, inselaciune si falsificarea si substituirea de alimente sau produse“.

In urma anchetei s-a constatat ca peste 300 litri de spirt contrafacut a fost vandut de o firma din capitala controlata de doi arabi unei societati din judetul Iasi.

“O societate comercială de pe raza mun.Bucureşti, profitând de situaţia prilejuită de starea de urgenţă cauzată de răspândirea infecţiilor cu virusul COVID 19,  a oferit şi livrat reprezentanţilor unei societăţi comerciale din Iaşi mai multe baxuri conţinând pet-uri a câte 500 ml, pe care erau aplicate etichete inscripţionate „Alcool sanitar”, ducând în eroare reprezentanţii firmei cu privire la faptul că produsul achiziţionat ar fi alcool sanitar, în condiţiile în care analizele toxicologice efectuate în cauză au evidenţiat prezenţa alcoolului metilic în cantităţi mari, în scopul obţinerii unui folos patrimonial injust. Totodată,  reprezentanţii societăţii din Iaşi au distribuit produsele achiziţionate mai multor agenţi economici de pe raza judeţului Iaşi”, se arata in comunicatul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi.

Politistii cat si agentul economic din Iasi au recuperat o parte din sticlele aflate la vanzare in magazinele din judetul Iasi.

Ioana Bilea – purt. Cuv. IPJ Iasi: “Au fost identificate aceste societati comerciale si au fost ridicate sticlele cu alcool sanitar iar din analizele efectuate in substanta a fost identificata o cantitate foarte mare de alcool metilic“.

Oamenii legii cred ca numarul persoanelor decedate este mai mare. Doua persoane au fost deshumate astazi la Plugari, procurorii avand indicii ca acestia au murit dupa ce au consumat spirt medicinal. Doi arabi au fost adusi ieri la audieri iar astazi au fost retinuti pentru 24 ore.

shares