Doar 41% din populația României s-a vaccinat anti COVID, iar peste 19 mii de persoane au avut reacții adverse. 2 milioane de doze de vaccin achiziționate de stat au fost pierdute

Comitetul pentru vaccinarea COVID condus de colonelul Valeriu Gheorghiță (CNCAV) a întocmit un raport intitulat „ROVaccinare, misiune îndeplinită”, în care prezintă rezultatele activității acestui organism care și-a încetat activitatea la jumătate anului 2022.

Documentul prezintă modul de constituire a CNCAV și atribuțiile pe care le-a avut comitetul.

În privința rezultatelor, în raport se consemnează că doar 41% din populația României a fost vaccinată, că peste 19.000 de persoane au avut reacții adverse, că aproape 2 milioane de doze de vaccin s-au pierdut, iar 7 milioane au rămas în stoc. Documentul menționează că pentru informarea populației nu a fost prevăzut niciun buget.

Este pentru prima dată când se dau detalii despre persoanele cu reacții adverse severe, pentru care unele au necesitat inclusiv internarea în spital.

De la începutul campaniei de vaccinare și până la sfârșitul anului 2021, au fost clasificate 19.716 cazuri ca reacții adverse post vaccinare (RAPI) dintre care 17.567 (89.1%) au avut manifestări generale. În total, au fost înregistrate 41.486 de reacții adverse, pentru că o singură persoană poate avea mai multe reacții.

Cele mai grave reacții adverse:

  • 10 cazuri cu miocardită (6 au necesitat spitalizare), 4 cazuri cu pericardită (unul a necesitat spitalizare) și un caz cu mio-peridardită;
  • 16 cazuri cu manifestări trombotice, 1 caz citoliză hepatică, 1 caz purpură trombocitopenică;
  • 16 cazuri paralizie facială, 2 cazuri neuropatie senzitivă, 1 caz paraplegie flască si 1 caz sindrom Guillain Barre;
  • 424 cazuri cu reactii alergice și 12 cazuri cu șoc anafilactic.