TeleM Regional TeleM Regional
18 Aug 2026
  • ACASĂ
  • DESPRE
  • ȘTIRI
  • ȘTIRI VIDEO
  • EMISIUNI VIDEO
    • Invitatul Jurnalului
    • Top Sport
    • Opinii economice
    • La pas, prin județele Moldovei
    • În culise
    • Școală și sănătate
    • IT Zone
    • Idei pe contrasens
    • Drumul spre succes
    • Analiza
    • Linia întâi
    • Lecția de Business
    • Extemporal la democrație
    • Agroștiința
    • Ferestre către suflet
  • ECHIPA
  • COD DEONTOLOGIC
  • CONTACT
Articole recente
VIDEO! Fermierii s-au săturat de minciunile lui Costel Alexe: „Aveți un mesaj de dat politicului, nu nouă”
By TeleM Regional
Elevii ar putea rămâne fără burse sociale în vacanțe
By TeleM Regional
Centru de îngrijiri paliative, construit la Galați
By TeleM Regional
Bilete de tratament pentru pensionari în septembrie
By TeleM Regional
Un bărbat din Galați și-ar fi lovit intenționat soția cu mașina
By TeleM Regional
Camioane supraîncărcate, amendate pe drumurile din județul Iași
By TeleM Regional
Iașul deschide primul centru din Moldova pentru agresori
By TeleM Regional
Au aruncat cu pietre în Poliție. Percheziții la Buhuşi
By TeleM Regional
Fonduri europene pentru reabilitarea blocurilor din Iași
By TeleM Regional
DN 2R din Vrancea intră în linie dreaptă
By TeleM Regional
A început construcția A8 în Harghita
By TeleM Regional
Prosumatorii, obligați pe viitor să aibă baterii pentru a injecta energie în rețea
By TeleM Regional
Acciza aplicată motorinei standard a fost redusă temporar cu 20%
By TeleM Regional
Sondaj: Popularitatea lui Donald Trump se prăbușește la 33%, cel mai redus nivel al președinției sale
By TeleM Regional
Bolojan, despre banii datorați sportivilor, după mesajul lui David Popovici: „Întotdeauna s-au făcut aceste alocări”
By TeleM Regional
34% dintre cei care au susţinut Bacalaureatul în sesiunea de toamnă au promovat examenul
By TeleM Regional
ActualitateȘtiriUltima oră

Doar 3 din 10 angajati romani reusesc sa puna bani deoparte

TeleM Regional
24 octombrie 2023 3 Min Read
63 0

Scumpirile tot mai mari la produsele esențiale pun presiune pe bugetele angajaților români. Dintre aceștia, doar 3 din 10 spun că reușesc să pună bani deoparte cu regularitate, în timp ce aproape 50% declară că economisesc doar din când în când, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare bestjobs. Peste 40% dintre cei care economisesc au strâns anul acesta mai puțini bani decât anul trecut, în timp ce 31% au reușit să mențină ritmul și nivelul de economisire. În cazul celor care nu au primit măriri salariale care să acopere inflația, situația a fost și mai dificilă, mai ales că salariul este sursa principală de venit pentru 86% dintre români.

Alți 17% se bazează și pe câștigurile din investiții, 13% pe veniturile obținute din joburi part-time sau proiecte de freelancing, iar 5% pe cele provenite din chirii.

„Salariul este sursa principală de venit pentru aproape toți angajații români, ceea ce influențează foarte mult capacitatea acestora de a economisi într-un context economic instabil. Atunci când creșterea salarială nu acoperă rata inflației, scade automat și procentul disponibil pentru economii. Dacă în 2022, 45% dintre respondenți economiseau 10% din venitul lunar și 35% între 11-20%, anul acesta situația s-a modificat considerabil. Doar 35% mai redirecționează între 1 și 10% din veniturile lunare către economii, 21% pun deoparte între 11 și 25%, iar cei care reușesc să economisească mai mult de 26% din venit sunt foarte puțini – 4%”, spune Ana Vișian, Marketing Manager bestjobs.

Cei mai mulți economisesc pentru a avea o plasă de siguranță în caz de urgență (42%), 15% pun bani din salariu deoparte pentru investiții ulterioare în imobiliare, bursă, mărfuri sau monede, 13% pentru a-și asigura traiul pentru o perioadă, în cazul în care sunt concediați, iar 11% plănuiesc să-și deschidă o afacere. Doar 9% iau în calcul să se retragă mai devreme de pe piața muncii cu banii economisiți, în timp ce alți 12% spun că nu vor să se bazeze doar pe pensia de stat.

Procentul celor care se așteaptă să se poată retrage din activitate după vârsta de 60 de ani a crescut de la 60% anul trecut la 65% anul acesta. Doar 12% speră să se poată pensiona mai devreme, între 50 și 59 de ani. În ceea ce privește valoarea economiilor, aproape 40% dintre respondenți consideră că o sumă suficientă pentru a se putea pensiona ar fi între 50.000 și 100.000 de euro, 21% apreciază că ar avea nevoie de peste 100.000 de euro pentru o perioadă liniștită la pensie. Procentul celor care cred că necesarul ar depăși 250.000 de euro este de 43%.

Pensia publică și pensia privată Pilon 2, la fel de importante în planurile de pensionare

3 din 4 respondenți spun că economisesc pentru pensie prin Pilonul 2, pe care îl consideră mai mult decât important (65%) pentru perioada când se vor retrage din activitate. În total, peste 8 milioane de români contribuie în prezent la Pilonul 2, conform datelor oficiale. Aproximativ 21% dintre respondenții la sondajul bestjobs spun însă că nu știu care este situația contului lor de pensie privată obligatorie  Pilon 2.

Privind planurile de retragere din activitate ale românilor, aceștia se bazează în principal pe pensia oferită de stat (65%) și tot atâția pe pensia privată obligatorie Pilon 2. Alte surse din care să-și asigure traiul după ce ies din câmpul muncii sunt economiile realizate până la acea vârstă (45%), câștigurile din investiții (41%), pensia din Pilonul 3 (9%) și veniturile de pe urma asigurărilor sociale (4%).

Aproape 7 din 10 iau în calcul contribuția la pensie atunci când acceptă o ofertă de job. În plus, pentru aproape 60% dintre respondenți ar conta foarte mult dacă angajatorul oferă un instrument suplimentar de economisire, cum ar fi Pilonul 3 de pensii private facultative. Mai mult, 58% dintre angajații intervievați declară că ar schimba cu siguranță jobul actual pentru o ofertă care include instrumente suplimentare de economisire, în timp ce 17% ar lua în calcul această opțiune.

Sondajul a fost realizat în luna octombrie 2023, pe un eșantion de 1.300 utilizatori de internet din România.

About The Author

TeleM Regional

See author's posts

Share Article

TeleM Regional

Previous Post

Un membru AUR, șef de cabinet al unei deputate, prins în flagrant când ar fi primit 1.500 de lei mită pentru a-și trafica influența 

Next Post

Botoșani | 56 infractiuni comise anul acesta in scoli sau proximitatea lor

EMISIUNI | EDIȚII RECENTE

INVITATUL ȘTIRILOR
LA PAS, PRIN JUDEȚELE MOLDOVEI
ÎN CULISE
IT ZONE
ANALIZA
LINIA ÎNTÂI
ȘCOALĂ ȘI SĂNĂTATE
IDEI PE CONTRASENS
OPINII ECONOMICE
AGROȘTIINȚA
LECȚIA DE BUSINESS
EXTEMPORAL LA DEMOCRATIE
FERESTRE CĂTRE SUFLET
TeleM Regional TeleM Regional

Despre noi

Suntem Tele M Iasi Regional, primul post privat de televiziune din Iaşi, înfiinţat în anul 1991.

Categorii știri

  • Local
  • Actualitate
  • Politic
  • Economic
  • Extern

Categorii știri

  • Sport
  • Cultură
  • Sănătate
  • Educație
  • Lifestyle

Contact

Telefon:

0332444451

E-mail :

office@telem.ro

Follow Us